Ce legătură este între Adrian Vasilescu, Marcel Hoară şi Bogdan Chirieac? Sînt cele trei specii de comentatori-analişti pe care-i vedem foarte des pe sticlă: specialistul, activistul şi păreristul. Primul ştie ce zice, al doilea e trimis de partid, iar cel din urmă e plătit să facă jocuri. Frazele de mai sus nu îmi aparţin. Le-am împrumutat de la prietenul Mihnea Măruţă, jurnalist fără teamă, fără pată, şi tocmai de aceea fără (prea multă) plată din Cluj, cunoscut o vreme ca redactor-şef al Cotidianului, ziar pe care l-a dus la o efemeră creştere. Motivul pentru care am împrumutat începutul de la el e acela că am scris de zeci de ori despre analişti, somităţi media, lideri de opinie şi nu vreau să mă repet. Iar Mihnea Măruţă a renunţat la notorietatea şi mijloacele pe care le avea la dispoziţie în presa bucureşteană, tocmai din motivele care îi propulsează pe cei pe care îi vedeţi la televizor acolo unde îi vedeţi.
Deci e în măsură să facă o clasificare cu care să pornim la drum. Cu prima categorie, a specialiştilor, adrianvasileştilor, lucrurile sînt destul de clare. Astfel de oameni sînt de dorit pe orice post TV, în orice emisiune, fiindcă vin nu doar cu un plus de cunoştinţe, ci şi cu unul de autoritate. Presa scrisă le tipăreşte articolele cu un portret atrăgător lîngă, iar televiziunile îi intervievează nu numai fiindcă obţin un plus de informaţii. Ci şi pentru că publicul e convins mai uşor de o autoritate. Aristotel remarca asta în a sa Retorică; unul din cei trei constituenţi ai persuasiunii, ethosul, tocmai la asta se referă. Ar trebui să existe, prin urmare, cîte probleme, atîţia specialişti. Dar, dacă ar fi aşa, Hoară şi Chirieac nu ar avea ce căuta la televizor. Cînd apar ei? Hai să vedem cînd o face primul. Se înfiinţează atunci cînd i-o cere partidul, deci cînd e campanie sau vreo altă problemă spinoasă, care cere ca politicienii să îşi arun
