Găinile şi porcii din România s-ar putea bucura de un trai mai liniştit în fermele din ţara noastră. După scandalul găinilor stresate care fac ouă nesănătoase şi după ce o serie de organizaţii non-guvernamentale au atras atenţia asupra condiţiilor în care sunt crescute multe dintre animalele din ferme, ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, a anunţat ieri că urmează să promoveze în Guvern două acte normative privind bunăstarea păsărilor şi porcilor.
Proiectele prevăd acordarea de ajutoare de stat pentru crescătorii industriali de păsări şi porci care vor fi obligaţi să respecte anumite condiţii. Distragerea atenţiei cu "diverse obiecte" pentru a preveni agresivitatea, locuri de cazare curate şi uscate, mai mult spaţiu, manipulare "cu blândeţe" sunt doar câteva dintre măsurile pe care, pentru a obţine bani de la stat, crescătorii de păsări şi de porci vor fi nevoiţi să le respecte. Patronii de ferme îşi vor putea acoperi astfel, cu bani de la stat, o parte din cheltuielile suplimentare pe care le vor face pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru necuvântătoarele din ferme. Suma estimată pentru acest an pentru bunăstarea zburătoarelor este estimată la circa 46 milioane euro, iar cea pentru porci - 56 milioane euro, în total 102 milioane euro. Sunt vizate 28 de milioane de găini şi 2,7 milioane porci din ferme. Cererile de ajutoare de stat vor fi depuse la centrele judeţene ale Agenţiei de Plaţi şi Intervenţie. Cele două proiecte de acte normative prevăd 13 măsuri de bunăstare, şase pentru păsări şi şapte pentru porci.
Sursa: gandul.info
Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
@N_P