După companiile aeriene, care au raportat deja, pierderi de aproximativ 1,5 miliarde euro de pe urma închiderii spaţiului aerian, bilanţul la zi al agenţiilor de turism din Europa indică pierderi totale de 450 de milioane de euro. Asociaţia Europeană a Agenţiilor de Turism şi a Turoperatorilor (ECTAA), împreună cu Breasla Agenţiilor Europene de Business Travel (GEBTA), îi cer lui Antonio Tajani, vicepreşedintele Comisiei Europene, responsabil cu turismul, să sprijine luarea unor
După companiile aeriene, care au raportat deja, pierderi de aproximativ 1,5 miliarde euro de pe urma închiderii spaţiului aerian, bilanţul la zi al agenţiilor de turism din Europa indică pierderi totale de 450 de milioane de euro.
Asociaţia Europeană a Agenţiilor de Turism şi a Turoperatorilor (ECTAA), împreună cu Breasla Agenţiilor Europene de Business Travel (GEBTA), îi cer lui Antonio Tajani, vicepreşedintele Comisiei Europene, responsabil cu turismul, să sprijine luarea unor măsuri urgente de ajutor pentru agenţiile de turism şi turoperatorii. Aceştia au depus un efort mare pentru asistenţa şi repatrierea clienţilor săi prinşi în străinătate din cauza închiderii spaţiului aerian în mai toată Europa.
Preţul plătit de touroperatori, începând cu 15 aprilie, este estimat la peste 450 de milioane de euro. Suma nu include costurile agenţiilor de turism care au angajat personal suplimentar, au deschis call center-uri şi şi-au intensificat operaţiunile pe site-uri pentru a răspunde cererii imense de informare, precum şi pentru rezervarea şi reprogramarea deplasărilor deja contractate.
Această estimare este preliminară, relevând doar o evaluare a costurilor prevăzute până pe 26 aprilie. Nu au fost luate încă în calcul veniturile pierdute din pachetele turistice care au fost anulare sau amânate din cauza nesiguranţei traficului aerian.
Cele două asociaţii îndeamnă Co