Viaţa are piese de schimb. Mi-ar plăcea să le putem plăti în avans.
Acum un an.
-Ce face Tataie?
-L-au trimis acasă, că n-au paturi.
-Şi…când?
-Cică mâine sau peste trei luni.
-Dar are cancer, nu vărsat de vânt!
În cele din urmă Tataie a fost internat şi tratat la Institutul Oncologic. Acum e bine, cât se poate. Dramele celorlalţi continuă însă. Tot nu-s paturi uneori, tot sunt cozi, tot e aşa cum n-ar fi trebuit. Oamenii de acolo lucrează, de fapt, la Fabrica de viaţă. Ar trebui să vândă acţiuni. Ştiu că n-au de unde să ştie, pentru că ei au învăţat o altă chimie, o altă fizică, şi nu artificiile publicităţii şi ale marketingului.
Ştiţi cum se strâng bani pentru cazuri speciale? Cum se organizează concerte, petreceri, licitaţii? Mi-ar plăcea să se întâmple asta şi cu marii bolnavi, cu spitalele. Să recunoască faptul că au nevoie de ajutor şi să-l ceară. Să vândă cupoane şi insigne pe care să scrie “acţionar la viaţă”. Sau, dacă donaţia e mare, manager. Nu cred să fie funcţie mai frumoasă.
Mi-ar plăcea ca Institutul să devină Fabrica şi să înveţe să se vândă. Să cumpăr acţiuni ale sănătăţii mele viitoare. Aş investi de pe acum pentru ca eu sau cei dragi mie să avem pat şi oameni liniştiţi care să ne îngrijească. Şi medicamente. Ştiu că e datoria statului să facă asta, că acum e de donat pentru Haiti şi mereu pentru animale. Şi că eu, cu două pachete de ţigări pe zi, ar trebui să investesc la “Marius Nasta”. Mi-ar plăcea însă un minimum de acţiuni la Fabrica de Viaţă.
Text publicat şi pe Bistrohotev. Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
Viaţa are piese de schimb. Mi-ar plăcea să le putem plăti în avans.
Acum un an.
-Ce face Tataie?
-L-au trimis acasă, că n-au paturi.
-Şi…când?
-Cică mâine sau peste trei luni.
-Dar are cancer, nu vărsat de vânt!
În cele din urmă Tataie a fo
