Elitele politice europene, includ aici şi pe "consătenii" noştri de peste Atlantic, sunt, din cînd în cînd şi mai mereu, vizitate de pitorescul personaj numit Corupţia. Un fel de Till Eulenspiegel. Unul care le încurcă pantofii, la hanul unde găzduiesc, obligîndu-i să meargă desculţi prin noroi, a doua zi, ca răzbunare pentru că l-au alungat din cotlonul unde ar fi putut să doarmă şi el peste noapte, bucurîndu-se de puţină căldură. În fapt, o oglindă, în care mutrele pline de morgă, transpirînd precepte morale, cu care ni se arată de obicei mai marii zilei, iau chipul real al arivismului, simoniei, cupidităţii, corupţiei şi minciunii. Ce este, la urma urmei, corupţia, dacă nu jocul menit să stabilească preţul pentru care unul sau altul dintre cei ce ocupă funcţii publice este dispus "să-şi vîndă sufletul diavolului"? Iar cei mai mulţi se lasă cumpăraţi mult sub "etalonul faustic"! Problema este că nota de plată vine tot la noi, cei care suntem în afara jocului!
Dovada ne-o oferă, zilele acestea, sora noastră mai mare, de ginte latină, vorba lui Caragiale, Franţa. Două personaje importante ale lumii politice din hexagon stau pe banca acuzaţilor, pentru acte de corupţie. Primul caz este al fostului ministru de interne, Charles Pasqua, 83 de ani, acuzat de corupţie pasivă, complicitate la abuz asupra bunurilor sociale şi tăinuire. El este bănuit, de asemena, de a fi utilizat autoritatea ministerială pentru a obţine avantaje materiale de la apropiaţii săi, între care propriul fiu, Pierre-Philippe Pasqua. Finalitatea principală a malversaţiunilor: finanţarea activităţilor politice ale ministrului. Istoria, în sine, este prea bine cunoscută şi, de aceea, aproape plicticoasă. Ministerul de interne are o firmă prin intermediul căreia face achiziţii şi tranzacţii de materiale necesare activităţilor operaţionale. Fiul ministrului este veriga de legătură cu marii furni
