Dan Negru, un împătimit al televiziunii, care munceşte din pasiune şi nu simte niciodată oboseala, este vedeta pe care o poţi întâlni pe platourile de filmare ale emisiunii „Plasa de stele“, de la Antena 1.
Adevărul TV: Cum te simţi în calitate de „vedetă preferată", pe punctul de a „munci" cot la cot cu unul dintre fani?
Dan Negru: Mă amuză denumirea asta de „vedetă preferată", dar îl aştept pe fan în platourile de filmare. Va fi pentru el sau ea o experienţă unică, sunt sigur de asta.
Cum ne recomanzi să venim îmbrăcaţi la filmări? Fă-ne un mic instructaj de protecţie a muncii.
Ţinând cont de faptul că veniţi la „regina audienţelor", ţinuta e obligatorie: papion şi frac. Ha, ha... glumesc, fireşte!
Cum se derulează o sesiune tipică de „dat plasă"?
Cel mai greu este de găsit complicele, cu el se negociază pentru victimă, acolo e cheia. Apoi se croieşte scenariul.
Acum, că lumea ştie ce faceţi, „stelele" nu au devenit circumspecte?
Scenariile sunt atât de bine construite încât dispar motivele de neîncredere. Mai ales, se speculează anumite trăsături ale victimei, dorinţe de-ale ei, care să mascheze capcana.
De câte încercări eşuate e nevoie până iese o farsă?
Sunt multe de nedifuzat, tocmai pentru că vedetele şi-au dat seama. Acelea sunt capcane pierdute, dar e inevitabil într-un asemenea proiect.
Ţi s-a întâmplat să stârneşti panică prin simpla apariţie în zone „populate" cu vedete, care au crezut că le pregăteşti ceva?
De zece ani de când sunt în prime-time-ul Antenei, n-am fost NICIODATĂ la NICIUN eveniment monden. De zece ani!!! Deci nu apar în zonele populate cu vedete, în timpul meu liber.
Care e cea mai dură farsă de până acum? Dar cea mai „zglobie"?
Pentru că nu s-au difuzat încă, nu vreau să le dezvălui acum.