Astazi, 29 aprilie, veteranii de razboi isi cinstesc ziua, ca o recunostinta adusa meritelor deosebite celor care au luptat sub culorile armatei romane. Instituita cu peste un secol in urma de Regele Carol I, pentru fostii luptatori participanti la Razboiul de Independenta din anii 1877-1878 si reactualizata in 2007, aceasta zi ar trebui sa-i cinsteasca pe cei care au fost martori unor evenimente ale istoriei nationale si nu decorati cu vreo floare sau cu un discurs “lacrimogen” pentru vitejia lor. In primul rand ar trebui sa-i ascultam, sa aflam de la ei despre istoria exacta a Romaniei si nu din clasicele “Povestiri istorice”, cum obisnuia regimul comunist s-o faca.
La fel ca si alte categorii sociale si veteranii de razboi isi duc cu greu crucea, nu doar datorita varstei, dar mai ales a a recunostintei adusa de statul roman. Fericiti sunt cei care mai au bunici care sa le povesteasca despre cum era pe front, depre cum au patimit ei prin Siberia, despre cum au rezistat in anii grei ce au urmat razboiului, cand intorsi acasa s-au inrolat pentru un alt razboi, cel al luptei de supravietuire. Din pacate, veteranii au ajuns sa fie doar un obiect de decor, al vreunei ceremonii cu depuneri de coroane, mirati ca povestile lor de arme sunt percepute ca niste povesti vanatoresti, nicidecum ca fapte traite in situatii critice.
Daca acum, statutul veteranului este cum este, cum va fi peste cativa ani, cand acestia vor fi de mult plecati la somnul de veci? Ii vom omagia pe cei care au luptat in Irak sau Afganistan? Ce ne facem cu ceilalti veterani, ai timpurilor prezente, cei care au trecut prin razboaiele puterii cu tranzitia, cu coruptia, cu protectia sociala si cum ii va omagia statul roman pe acestia? Putina rabdare dragi veterani ai timpurilor noastre, razboiul inca nu s-a terminat si semnele vreunei eventuale victorii finale nu se prea intrevad la