Bancurile cu Bulă erau într-atât de populare în anii '80 încât îi vedem pe prea mulţi acum plângându-se că nu avem bancuri noi. Totuşi, dacă ne uităm mai atent, vedem că nu ducem lipsă. Cel mai tare banc a fost spus acum câţiva ani de fostul preşedinte al Rezervei Federale Americane, Alan Greenspan, care pretindea că nimeni, inclusiv băncile centrale, nu îşi poate da seama când ne confruntăm cu o bulă speculativă. Un banc reuşit, la care ar trebui să râdem serios, pentru că orice om avizat şi cu scaun la cap, dacă cercetează atent o piaţă, fără a fi tulburat de lăcomie, îşi poate da seama când preţurile activelor din zona respectivă au depăşit valorile de susţinere fundamentală. Mania oamenilor prinşi în nebunia tranzacţiilor pe paliere aberant de ridicate, mirajul câştigurilor fabuloase peste noapte, încrederea oarbă în creşterile viitoare dublate de axioma că "nu pot scădea prea mult" ar trebui să te avertizeze o dată în plus. Când vezi cum creditul finanţează aleator până şi cele mai periferice active ale unei pieţe, iar banii ultimilor rătăciţi se precipită să intre pentru a nu pierde trenul fericirii, trebuie să fii avertizat. Ne confruntăm cu o bulă speculativă. Şi aici nu e loc de glumă!
Totuşi, în ultimii ani, am cam luat în derâdere acest aspect. În aceste condiţii, în România, nu am dus lipsă - contrar a ce ar gândi alţii - de bancuri cu "bulă". Dintre aceste glume, cea mai groasă a ţinut, fără îndoială, de gogoaşa imobiliară. Trebuia să râdem atunci când ni se spunea că vom fi cei mai bogaţi dintre europeni dacă vom cumpăra un petec de pământ aşteptând să vină investitori din Occident să ne îngroape în bani. Nu am făcut-o, după cum am luat în serios poveştile despre apartamentul vechi de zeci de ani care ar urma să valoreze o sută sau două sute de mii de euro, doar pentru că este situat într-o capitală... europeană.
Comparaţiile cu Londra, P
