* ORANGE ROMÂNIA:Venituri în scădere cu 10% în T1 2010
Operatorul de telefonie mobilă, "Orange" România, a înregistsat, la sfârşitul lunii martiea acestui an, o creştere de 7% a numărului de clienţi faţă de perioada similară a anului precedent. Cu toate acestea, veniturile companiei au scăzut la 237 milioane euro, rezultatele fiind cu 10% mai slabe decât în primul trimestru din 2009.
"Creşterea bazei de clienţi cu abonamente şi stabilizarea veniturilor sunt indicatorii care au marcat performanţa companiei în primul trimestru al anului, în ciuda sezonalităţii acestei perioade", a declarat Thierry Millet, CEO "Orange" România, care susţine că îmbunătăţirea evoluţiei veniturilor confirmă perspectiva de stabilizare economică din acest an.
Numărul de clienţi broadband a crescut cu 40% faţă de primul trimestru al anului precedent, depăşind 2,64 milioane. Ponderea veniturilor din serviciile de date a fost de 13,8% în veniturile din servicii raportate în primele trei luni ale anului, aceasta fiind în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Şi vânzările de smartphone-uri au avut o evoluţie pozitivă, dublându-se faţă de primul trimestru din 2009. (Cosmina Capalău)
* LG: Rezultate în creştere în primul trimestru din 2010
Vânzările globale consolidate ale companiei LG Electronics au crescut cu 28%, în primul trimestru din 2010, comparativ cu primul trimestru din anul anterior, ajungând la 11.9 miliarde dolari. Profitul operaţional a ajuns la 462 milioane dolari, ceea ce reprezintă o creştere de 26% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Compania a înregistrat o creştere a profitului net ajungând la 590 milioane dolari, comparativ cu scăderea de 142 milioane dolari înregistrată anul anterior. Profitul net înregistrat de LG s-a datorat şi celor 191 milioane dolari provenite din acţiunile companiilor afiliate la nivel glob