Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un pakistanez și un moldovean au fost reținuți la frontieră de polițiștii bihoreni

Publicat in Adevarul, joi 29 aprilie 2010 ·

Poliţistii de frontieră bihoreni au depistat în zona Borş, în apropierea frontierei, doi cetăţeni străini, care încercau să treacă ilegal frontiera de stat a României.

În timpul unei misiuni de supraveghere, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectotului Poliției de Frontieră Borş au oprit, la aproximativ 300 metri de frontieră, pentru control un autoturism care circula în regim de taxi înmatriculat în România. În autoturism se aflau ca pasageri doi bărbaţi. Poliţiştii de frontieră le-au cerut acestora să se legitimeze însă cei doi nu aveau documente asupra lor.

"Persoanele în cauză au fost conduse la sediul S.P.F. Borş unde, din verificări a rezultat faptul că, unul dintre bărbaţi se numeste Ivan C are vârsta de 26 ani şi este din Republica Moldova iar celalalt se numeste Ajmair M, are 27, ani si este din Pakistan. La cercetări, persoanele în cauză au declarat că întenţionau să treacă ilegal frontiera verde în Ungaria cu scopul de a ajunge într-un stat Schengen pentru a-şi găsi un loc de muncă", a spus subinspector de poliție Cătălin Simuț, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Bihor.

Avand în vedere cele constatate, persoanelor în cauza li s-au întocmit actele premergatoare începerii urmăririi penale sub aspectul savârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Frații Tate au ajuns în România. Care a fost primul mesaj transmis presei

Ziare.com acum 2 ore
Influencerul britanico-american Andrew Tate și fratele său Tristan s-au întors recent din Statele Unite în România, unde sunt acuzați de trafic de persoane și alte infracțiuni. Într-o declarație făcută presei în fața locuinței lor din București, ace

Ordinea pe buletinul de vot a candidaților la alegerile prezidențiale este decisă astăzi de BEC

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) stabilește sâmbătă, 22 martie, la ora 13:00, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinul de vot a candidaţilor la alegerile prezidenţiale din mai. Conform unui comunicat al BEC, tragerea la sorți se va des

Mike Tyson, după decesul lui George Foreman: Contribuţia sa la box şi nu numai nu va fi niciodată uitată / Omagii aduse şi de foste vedete NBA

News.ro acum 50 minute
Fostul mare pugilist Mike Tyson i-a adus un omagiu lui George Foreman, o altă legendă a boxului, care a murit la 76 de ani. „Condoleanţe familiei lui George Foreman. Contribuţia sa la box şi nu numai nu va fi niciodată uitată”, spune Tyson. El a îns

UPDATE - România a început cu stângul preliminariile CM din 2026: scor 0-1 cu Bosnia / Lucescu: "Mergem înainte" / Reacţiile tricolorilor

News.ro acum 8 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, vineri seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0 (1-0), de selecţionata din Bosnia şi Herţegovina, în prima etapă a grupei H a preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. UPDATE - Mircea Lucescu,

Bogdan Peșchir a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Ziua Constanta acum 12 ore
Judecătoria Sectorului 5 a dispus vineri arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Bogdan Peșchir, considerat finanțator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok. Peșchir este acuzat de Parchetul General de săvârșirea infracțiunii de corupere a

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 22 martie 2025?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vasile, preotul Bisericii din Ancira. Sfântul Vasile a trăit pe vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363) şi a lui Saturnin, guvernatorul Ancirei. El a fost pre

Trump revocă statutul legal pentru 530.000 de imigranţi din Cuba, Haiti, Nicaragua şi Venezuela

News.ro acum 3 ore
Administraţia preşedintelui american Donald Trump va revoca statutul legal temporar pentru 530.000 de cetăţeni din Cuba, Haiti, Nicaragua şi Venezuela aflaţi în Statele Unite, potrivit unui anunţ publicat vineri în Registrul Federal, aceasta fiind c

Papa Francisc, nevoit „să învețe din nou să vorbească”. O problemă generată de oxigenoterapie

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc îşi recapătă încet forţele în spital, dar trebuie să „reînveţe să vorbească” după utilizarea prelungită a oxigenoterapiei cu flux mare, a declarat vineri cardinalul Victor Manuel Fernandez, relatează Reuters, preluată de News.ro. Cardi

Sclavie în Germania, cu români victime. Muncitorii, obligați să muncească 13 ore pe zi, fără bani și cu mâncare puțină

Libertatea acum 10 ore
Mai mulți români au fost atrași în Germania cu promisiuni false de locuri de muncă, dar odată ajunși acolo au fost exploatați, fiind obligați să lucreze 13 ore pe zi și să stea închiși în clădirea fabricii unde lucrau. Un muncitor a scăpat și a chem

Panică la Timișoara. Zeci de oameni evacuați din cauza unui incendiu izbucnit la subsolul unui bloc cu 9 etaje VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Mai mult de 40 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat, vineri seară, 21 martie, după ce un incendiu a izbucnit la subsolul unui bloc cu 9 etaje din nordul municipiului Timişoara. La faţa locului intervin mai multe echipaje de pompieri. ”A

Vremea

București
acum

sâm.

7°/16°
dum.

7°/18°
lun.

8°/18°
mar.

12°/20°
Iasi
acum

sâm.

5°/16°
dum.

6°/12°
lun.

7°/17°
mar.

9°/19°
Constanta
acum

sâm.

6°/9°
dum.

7°/9°
lun.

8°/12°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/15°
dum.

8°/15°
lun.

9°/19°
mar.

9°/16°
Timisoara
acum

sâm.

8°/14°
dum.

8°/15°
lun.

11°/19°
mar.

10°/18°