S-au spus deja o grămadă despre propunerea prefectului de eutanasiere a maidanezilor. Spre deosebire de alte dăţi, acum reacţiile au fost mai ample, nu doar din partea iubitorilor fanatici de cîini. Au fost mai multe comentarii care explicau stupizenia propunerii nu dintr-o perspectivă umanistă, ci ca politică publică. O să adaug şi eu ceva ce nu prea am auzit să se fi discutat.

Numărul cîinilor din oraş e limitat în primul rînd de posibilităţile ecosistemului, hrană şi teritoriu. Altfel, capacitatea lor de reproducere e foarte mare, aşa că orice eliminare periodică doar a unei mici părţi lor este inutilă, stocul se reface imediat. Metoda prin care sînt eliminaţi cîinii ca reproducători, sterilizare sau lichidare fizică, nu are aproape nici o influenţă asupra numărului de cîini rămaşi după parcurgerea ciclului de reproducere, aşa că ideea eutanasierii e un sadism gratuit.

La fel de inutilă e ridicarea unui oarecare număr de cîini şi trimiterea lor în adăposturi. Nici nu se simte, pe stradă vor fi cam tot atîţia cîini, doar că, în plus, avem Auschwitz-uri pentru cîini. Pur şi simplu este o activitate fără sens, care ar trebui desfiinţată imediat. Are sens doar într-un oraş normal, pentru cîini pierduţi etc., dar nu şi într-un oraş african ca Bucureştiul, unde populaţia umană e dublată de una canină.

Aici intervine însă faza cu banii. E evident că sutele de milioane de euro cheltuite în ultimii 20 de ani atît pe ecarisajul din primărie, cît şi pe circuitele paralele de corupţie, au creat condiţionări dure. Şi dacă s-ar trece la eutanasiere, ceea ce, cum spuneam, ar fi un sadism inutil, sînt absolut convins că s-ar face la fel, într-un ritm domol, astfel încît măcelărirea cîinilor nu ar aduce NICI UN fel de beneficiu. Dar ar da impresia de hotărîre şi ar conserva sursa banilor pentru un ecarisaj care, altfel, nu face nimic nici măcar în privinţa mai