Presa economică de astăzi scrie despre cele mai expuse bănci pe imobiliare, investiţiile chinezilor în sectorul auto din România sau preţul unui apartament în viziunea lui Silviu Prigoană. Printre alte subiecte, euro urcă pentru martie 2011 la 4,19 lei, iar Liviu Scarlat a cumpărat direct din piaţă acţiuni "Mangalia".
UniCredit, Banca Românească şi Bancpost cele mai expuse pe imobiliare. UniCredit, Banca Românească şi Bancpost sunt băncile locale care au acordat cele mai multe credite pentru dezvoltarea marilor proiecte imobiliare de pe piaţă, în nume propriu, alături de băncile- mamă sau făcând parte din consorţii de bănci, arată o analiza ZF care a luat în calcul informaţiile financiare privind 50 dintre cele mai mari proiecte comerciale, rezidenţiale şi de birouri din România.
Chinezii vor să concureze Dacia la ea acasă. Mai multe firme din China şi-au anunţat prezentă în România, fiind vizată zona Târgovişte, unde ar urma să se stabilească producători de componente auto şi chiar de autoturisme. „România şi Bulgaria sunt ţintele investitorilor chinezi pentru că aici costurile de producţie ar fi cele mai mici din Uniunea Europeană, iar pe de altă parte taxele de import din China în UE sunt foarte ridicate”, apreciază Sorin Vasilescu, director în Centrul Român pentru Promovarea Comerţului, citat de Financiarul.
Silviu Prigoană: Un apartament ar trebui să coste 17.000 de euro. Preţul unui apartament nou, pentru clasa medie, ar trebui să fie de maxim 275 de euro pe metru pătrat . Potrivit omului de afaceri piaţa imobiliară nu se poate debloca până când dezvoltatorii imobiliari nu se vor obişnui cu un adaos de maxim 10%. Un apartament nou nu are voie să coste mai mult de 275 de euro pe metru pătrat pentru ca fiecare familie să şi-l poată permite, susţine omul de afaceri Silviu Prigoană, potrivit Money.
Euro urcă pentru m