La fel ca şi anul trecut, Gala Premiilor UNITER, ediţia 2010 (care a „luat în vizor“ producţia scenică din 2009), s-a desfăşurat într-un studiou al Televiziunii Române cîndva „libere şi independente“. Asta pentru că TVR, care figurează în toate materialele publicitare ale Galei ca „partener“, cere, pentru a deplasa un car destinat preluării spectacolului din (să zicem) sala Teatrului Naţional din Bucureşti, o sumă imposibil de plătit, în aceste vremuri de criză, de UNITER. Şi atunci Gala se înghesuie, cu căţel şi purcel – premianţi, nominalizaţi, prezentatori ai premianţilor, înmînători de premii, jurii, sponsori, organizatori, oaspeţi –, într-un spaţiu relativ mic şi aflat în afara drumurilor obişnuite ale mergătorilor la teatru, un spaţiu rigid şi rece, pe care nici imaginile de mari actori proiectate pe ziduri nu l-au putut încălzi îndestul. Dacă, măcar, studioul cu pricina ar servi teatrului de televiziune, specie de spectacol faimoasă în România acum cîteva decenii şi numărînd capodopere de care mulţi îşi amintesc şi astăzi, tot ar fi bine; deocamdată, specia, a cărei revivificare fusese solemn promisă de către PDG-ul Alexandru Sasu la Gala de anul trecut, a expiat în pace, iar distincţia care îi recompensa exemplarele cele mai reuşite a dispărut din nomenclatorul Premiilor UNITER.

În fine, important este că – unde-neunde, cum-necum – Gala a avut loc, întrucît supravieţuirea ei acum, la a 18-a ediţie şi la aniversarea a 20 de ani de existenţă ai Uniunii Teatrale din România, a stat o vreme în cumpănă. De vină fiind, desigur, banii (adică, lipsa lor), dar şi o anumită senzaţie generală de insatisfacţie produsă de... Greu de precizat. Evident, întotdeauna şi pretutindeni unde este vorba de premii şi premianţi – cu atît mai mult în artă – nemulţumirile abundă. În speţă, artiştii care rămîn în afara nominalizărilor sînt nemulţumiţi că au fost „neglijaţi“,