Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ruşinea ultimilor 25 de ani! Steaua n-a mai ratat titlul patru sezoane la rînd din anii '80!

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 29 aprilie 2010 · ·

Steaua e aproape să bifeze al patrulea sezon la rînd în care ratează titlul, lucru care nu s-a mai întîmplat de la începutul anilor '80

Ghencea va păstra în istorie sezonul 2009-2010 ca pe unul dezastruos. Steaua a înregistrat anul acesta o serie de premiere nefaste, ca nişte pete aruncate peste palmaresul celui mai titrat club din România.

Ultima dată a venit Cupa Campionilor

Roş-albaştrii mai au şanse mici să cîştige titlul în acest sezon. Ar fi al patrulea an consecutiv în care dau greş în campionat, ceea ce nu s-a mai petrecut de la sfîrşitul anilor '70 - începutul anilor '80. Mai exact, perioada 1978 - 1985 a fost ultima mare pauză de titlu pentru trupa din Ghencea.

Atunci s-a aşteptat 7 ani pînă cînd s-a cîştigat campionatul, dar a fost intervalul în care Steaua şi-a format cea mai bună echipă din istoria fotbalului românesc. După ce a spart gheaţa în '85 în întrecerea internă, trupa legendară antrenată de Ienei a luat şi Cupa Campionilor, un an mai tîrziu, plus Supercupa Europei!

Ce urmează acum? Minimum 10 fotbalişti din actualul lot vor părăsi clubul la sfîrşitul stagiunii, foarte probabil va pleca şi antrenorul Stoichiţă. Inclusiv Becali a recunoscut că echipa actuală nu are viitor: "La vară schimb tot, gata, fac curăţenie generală!".

Record negativ şi în Cupă

Contraperformanţa Stelei în competiţiile interne e totală. Adică roş-albaştrii nu cîştigă campionatul, dar se mai fac de rîs şi în Cupă! Trofeul nu a mai ajuns în Ghencea din 1999! E pentru prima oară în istoria grupării, din 1947 pînă acum, cînd Cupa e ratată vreme de 11 sezoane la rînd! În tot acest timp, "militarii" nici măcar nu s-au mai calificat vreodată în finală!

3 stelişti din lotul actual au în palmares măcar un titlu cîştigat cu echipa din Ghencea: Petre Marin, Nicoliţă şi Eugen Baciu

11 trofeea cî

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 2 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 29 minute
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum o ora
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Turul Franţei: Jonathan Milan a câştigat sprintul la finalul etapei a opta

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul italian Jonathan Milan s-a impus sâmbătă în etapa a opta a Turului Franţei, reuşind astfel prima victorie în Le Tour, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Știri România VIDEO. O femeie a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat!

Ziua Constanta acum 41 minute
O operațiune de salvare a fost finalizată cu succes astăzi, 12 iulie, de către salvamontiștii din Hunedoara, asistați de un echipaj al Inspectoratului General de Aviație (IGAV) Caransebeș. Intervenția a avut loc în Masivul Retezat, unde o persoană d

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 3 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 4 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°