Filmul lui Alexandru Solomon – Kapitalism, reţeta noastră secretă – face valuri pe drept cuvînt. Este un film bun şi vă recomand să mergeţi să-l vedeţi. În acelaşi timp, dezbaterea pe marginea sa se canalizează greşit: originea averilor. Ar trebui să vorbim mai multe despre prezent şi despre relaţiile acestor oameni bogaţi cu statul, cu legea şi cu noi, adică spaţiul public în general.

Au fost două linii de critică la adresa filmului. Prima spune că Solomon a fost prea blînd, că nu i-a pus în dificultate pe bogaţii care apar în film. Cu alte cuvinte, aşteptau de la Solomon fie un fel de Hardtalk à la BBC World, fie un fel de documentar-hărţuială à la Michael Moore. Doar că filmul nu şi-a propus să fie nici una, nici cealaltă. Nu este un talk-show, ci mai mult decît atît. Nu e chiar atît de blînd pe cît lasă să se înţeleagă criticii – informaţiile esenţiale apar în film. Un neavizat află de conturile lui Ceauşescu şi suspiciunea faţă de Dan Voiculescu, de datoriile Rompetrol, de dosarele de spălare de bani ale lui George Copos etc. Documentarea făcută de cei de la Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie se simte şi este prezentă în film. Apoi, slavă Domnului că nu este ceva à la Moore; acel gen de documentar isteric şi mincinos nu e un bun exemplu.

Cred că miza lui Solomon a fost să surprindă bogaţii în mediul lor, dincolo de măşti. Şi asta îi reuşeşte de minune. Am citit într-un interviu că regizorul a filmat peste 70 de ore cu subiecţii filmului său. Am avut impresia că uneori se obişnuiseră cu el, îşi vedeau de treburi ca şi cum camera nu mai exista. De unde nişte momente excelente. Poate cel mai clar exemplu: Ioan Nicolae vorbind cu oamenii săi despre un siloz şi despre o aprobare de la Ministerul Agriculturii zice: păi, hai că-l sun pe secretarul de stat. Degajat, pe faţă. George Copos este cabotin, vrea să fie popular, se hîrjoneşte cu su