De multe ori cred că trăiesc într-un fel de glob de sticlă, înconjurată de familie, prieteni şi alţi cunoscuţi dragi, deci de un grup de oameni inteligenţi, educaţi, profesionişti, dornici de reuşită, dar prin mijloacele normale oriunde în lume, însetaţi de călătorii şi cunoaştere, sensibili măcar la o formă de artă, dacă nu la mai multe.
De aici, lumea e sigură şi poate părea uneori chiar că România evoluează. Nu mă uit la TV, îl deschid doar pentru a-l conecta la PS3 (filme, concerte, operă) şi, rar, pentru a mai asista la un talk-show sau două, înainte de alegeri (dar aici e altă discuţie). Ştirile le citesc în ziare care-mi plac. Mă văd, cînd avem timp, cu oamenii, despre care vorbeam, în locuri bine selecţionate de curiozitatea noastră, unde de cele mai multe ori vin oameni ca noi cu profesii liberale sau expaţi sau categoria middle management etc. Ceea ce văd la spital, în saloane e contact profesional şi atunci încerc să nu mă prea interesez de latura socială şi sociologică. Rar divaghez cu cîţiva dintre cei care au ceva în comun cu mine, rareori fac schimb de telefoane sau adrese de e-mail cu oameni care-au citit sau scris nişte cărţi.
Dar bineînţeles că nu sînt un obsesiv compulsiv care-şi curăţă mediul de 12 ori pe zi, la intervale regulate, de orice imixtiuni. Am citit de multe ori şi, în general, din întîmplare şi cuprinsă de groază, forumurile ziarelor, forumurile site-urilor despre medici sau comentariile blogurilor cu target larg. Îmi închipui că nu sînt aceiaşi oameni peste tot, deci numărul mare de posturi similare, cu acelaşi limbaj strident şi atitudine agresivă, reprezintă o realitate şi, cel mai probabil, o majoritate.
Cînd deschid, o dată la o mie de ani, ştirile TV şi aflu de acolo ce făcea o oarecare Bianca, iubita nu-ştiu-cui, acum zece ani la Din dragoste, mă întreb de ce m-ar interesa. Nu mai puţin mă lasă indiferentă o
