Are camera împodobită cu zeci de medalii, diplome şi cupe de la concursurile de matematică, fizică şi kart, iar acum ţinteşte şi pentru o distincţie la chimie.
Tibi, aşa cum îi spun părinţii şi prietenii, şi-a descoperit pasiunea pentru karting la o vârstă fragedă. Avea numai 7 ani când tatăl său l-a scos la plimbare pe aleile Palatului Copiilor.
Atraşi de zgomotul motoarelor, s-au îndreptat către pista de karting pentru ca micuţul Tibi să vadă despre ce este vorba. A şi încercat, pe loc, un kart, sub privirile instructorului Gigel Băcioiu, care a şi dat verdictul: are stofă de campion. Şi nu s-a înşelat. Câteva luni mai târziu, Tibi obţinea licenţa de pilot de la Federaţia CNAK. Debutul în campionatul naţional de karting a avut loc în vara anului 2003, participând la prima sa cursă, unde a ocupat locul III la etapa din Bacău. Greu a fost demarajul, pentru că apoi premiile au început să curgă. Eforturile părinţilor, din punct de vedere financiar, au fost uriaşe.
Palmares şi obiective
Kartingul este un sport costisitor, dar Tibi a dovedit că este bun şi merită. Aşa a ajuns să ocupe locul III la CNAK Etapa IV de la Târgul în 2008, apoi locul VII la South East European Karting Zone Turkey October 2008, locul VIII la South East European Karting Zone Greek 2008, locul IV în Clasamentul final CNAK 2008 şi locul IV în Clasamentul final CNAK 2009.
Următoarele ţinte sunt participarea la Campionatul Naţional de Karting CNAK 2010, Campionatul European de Karting 2010: CIK-FIA şi South East European Karting Competition 2010. Obiectivul principal este competiţia de profil la nivel internaţional: WSK 2010. Cheltuiala se ridică la câteva mii de euro, sumă pe care familia nu o poate acoperi.
Ceva în schimb
Pentru ca Tibi să îşi urmeze visul - kartingul, părinţii au depus un efort supraomenesc, ceea ce l-a făcut pe Tibi să simtă nevoia de a o