Ediţia din acest an a Computers & Electronics Romanian Fair (CERF), care ar fi trebuit să se desfăşoare în perioada 26-28 mai, în pavilionul 15, Romexpo, Bucureşti, a fost amânată pentru anul viitor.
„În 2010 NU vă invităm să veniţi la cel mai important, cel mai mare, cel mai longeviv târg de IT&C din România şi sud estul Europei. Vă invităm să aveţi curajul de a crede, la fel de mult ca noi, în succesul dumneavoastră" - anunţa, în urmă cu câteva săptămâni, Dan Voicu, Director General Expotek.
Cu toate acestea, singura expoziţie locală IT&C nu va mai avea loc - cel puţin nu în 2010. Din cauza lipsei unui număr suficient de expozanţi, Expotek a luat decizia de a amâna pentru 2011 cea de-a nouăsprezecea ediţie a CERF.
„Economia românească şi, în special, piaţa IT&C nu sunt în acest moment capabile să susţină un eveniment specializat de anvergură în acest domeniu. Răspunsurile negative primite din partea potenţialilor expozanţi confirmă situaţia dificilă pe care o traversează companiile româneşti", spune Dan Voicu. Acesta completează că Expotek intenţionează să dezvolte alte evenimente specializate, tot sub marca CERF, prevăzute pentru cea de-a doua parte a anului 2010.
Ediţia CERF 2010 urma să fie dedicată - la fel ca şi anul trecut, exclusiv mediului de afaceri. Restructurarea manifestării - de la o suită clasică de standuri la o colecţie de evenimente business to business - a reprezentat, în opinia organizatorilor, o consecinţă firească la necesităţile actuale ale pieţei, însă a dus la reducerea numărului de vizitatori de la circa 60.000 - în 2008, la doar 4.000 - în 2009.
Sursa: chip.ro Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga