Pe Tariq Ramadan l-am ascultat prima oară din întâmplare. Impresia lăsată a fost atât de puternică încât în acea zi am ascultat toate discursurile sale pe care le-am găsit. Am rămas fermecată de talentul său oratoric desăvârşit, de eleganţa exprimării, de ciudăţenia conţinutului încât simţeam că ceea ce spune e prea frumos ca să fie adevărat: Islamul ca religie a iubirii, importanţa femeii în societate, educaţia copiilor, toleranţa religioasă. Toate aceste idei îmbrăcate impecabil, nu în siropuri şi dulcegării, nici în predici arţăgoase, nici într-o formă preţioasă, dar nici în haine simple. Cine era acest Tariq Ramadan de fapt?

Profesor de studii islamice la Oxford şi profesor colaborator la Universitatea Erasmus din Olanda, Tariq Ramadan a predat şi la Paris şi la Geneva, oraşul său adoptiv după ce tatăl său Said Ramadan a fost expulzat din Egipt. De ce familia Ramadan a fost exilată? Pentru că Tariq Ramadan este nepotul celebrului Hassan al Banna, fondatorul Frăţiei Musulmane, grupare deosebit de puternică şi controversată, acuzată de faptul că a avut legătură cu naziştii, că are ca obiectiv musulmanizarea Occidentului şi duşman al regimurilor pro-occidentale din unele ţări musulmane. De aceea, oponenţii lui Tariq Ramadan îşi concentrează argumentele pe teza potrivit căreia acesta are de fapt un dublu discurs, că în realitate Ramadan este membru de bază al Frăţiei Musulmane, că este de acord cu principiile bunicului său, dar apelează la ipocrizie şi viclenie pentru a-şi atinge scopurile şi apelează la pacifism ca mască şi paravan.

Ceea ce nu se spune niciodată este că din familia lui Hassan al Banna nu toţi au aderat la convigerile acestuia. Exemplul cel mai elocvent este fratele cel mic al lui al Banna, deci unchiul lui Tariq, Gamal al Banna, intelectual musulman liberal cunoscut pentru faptul că susţine adaptarea principiilor islamice