Gospodăriile ţărăneşti de la Gârboavele vor fi din nou accesibile publicului larg, după doi ani de aştepare şi controverse.Deschis în 2008, obiectivul turistic din pădurea Gârboavele a fost accesibil publicului în mod real o singură zi: când s-a tăiat panglica.
După ce a stat aproape doi ani închis, ansamblul muzeal va fi redeschis publicului începând cu luna mai. Răzvan Avram, directorul Centrului Cultural „Dunărea de Jos" ( instituţia care administrează obiectivul), promite că muzeul va avea toate condiţiile pentru a primi vizitatori, iar în incinta acestuia se vor desfăşura evenimente cultural-artistice atractive.
Va fi un muzeu spectacol
„ Aici vor avea loc numeroase evenimente cultural-artistice, de la şezători şi până la spectacole ample, la care vor fi prezenţi artişti profesionişti, amatori, precum şi meşteri populari" , ne-a precizat Răzvan Avram.
Programul de vizite va fi următorul: luni şi marţi - închis, miercuri, joi, vineri, sâmbătă şi duminică între 10.00 - 18.00.
Reamintim că în ultimii doi ani complexul sătesc a avut un statut ambiguu. Până în 2009 gospădăriile erau închise accesului publicului din cauza unor lucrări de reamenajare a caselor tradiţionale.
După finalizarea acestor investiţii CCDJ nu a avut bani pentru a angaja ghizi, paznici sau oameni de întreţinere. Cu toate acestea anul trecut, în lunile anotimpului cald, muzeul a putut fi vizitat uneori de curioşi. Asta pentru că un angajat al Centrului Cultural era detaşat să asigure atât munca de paznic, cât şi pe cea de ghid pentru puţinii curioşi care ajungeau acolo mai mult întâmplător.
Povestea Muzeul Satului de la Galaţi începe prin anul 1998, în urma unei propuneri a meşterului popular Paul Buţă. De-abia în 2007 Consiliul Judeţului Galaţi (CJ) a luat serios această idee şi a făcut un proiect, finanţat de Uniunea European