Iubitorii muzicii latino sunt invitaţi de 1 mai la Hotel Paradiso din Mangalia, unde se desfăşoară prima ediţie a festivalului de salsa Crazy Salsa Fest 2010.
Evenimentul are loc în perioada 29 aprilie-2 mai şi este organizat de Clubul Sportiv Noua Generaţie.
Timp de patru zile și patru nopți, toți cei pasionați de muzica și dansurile latino-americane vor avea parte de lecții de dans de la instructori și antrenori de dans cunoscuţi, de petreceri în aer liber, spectacole de dans şi muzică live.
În cadrul competiției vor participa școli renumite de dans din România, Germania, Spania, Bulgaria, Turcia, iar în data de 30 aprilie va concerta şi trupa Mandinga. În afara cursurilor de dans și petrecerile organizate în fiecare seară, organizatorii iniţiat şi un festival de salsa numai pentru copii- „Kids Salsa Fest“.
În plus, tinerele vor putea concura pentru titlul de Miss Salsa, primele trei finaliste putând să câștige câte o excursie în Germania.
LITORAL 2010 - Citiți aici cele mai noi știri de pe litoral