Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reşiţenii ar putea rămâne fără semnal din cauza conflictului legat de antene

Publicat in Adevarul, joi 29 aprilie 2010 ·

Consilierii cer mutarea antenelor, deşi reprezentanţii operatorilor de telefonie spun că nu sunt nocive. Aleşii au dat startul unui război cu Asociaţia Operatorilor Mobili din România, iar dacă îl vor câştiga, reşiţenii vor rămâne fără semnal la telefoanele mobile.

Aleşii locali au adoptat încă din 2008 o hotărâre de consiliu local prin care îi obligă pe operatorii de telefonie mobilă să îşi mute antenele în afara localităţii. Decizia unei astfel de hotărâri a venit în urma unei adrese pe care Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România a depus-o la primărie, cu precizarea că sateliţii sunt nocivi.

„Antenele trebuie duse pe dealurile din preajma municipiului. Singurul motiv pentru care ele sunt pe blocuri este considerentul material. Aici au acces la energie electrică, sunt într-un fel păzite şi există infrastructură de drumuri”, susţine preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din România, Costel Stanciu. Aşa că aleşii locali s-au conformat, iar antenele ar fi trebuit mutate încă de acum trei săptămâni.

Luptă în instanţă

Asociaţia Operatorilor Mobili din România nu a stat cu mâinile în sân şi a atacat în instanţă decizia forului local. Mai mult, a şi primit câştig de cauză. „Amplasarea Reşiţei nu permite instalarea unei singure antene. Vreau să precizez că aceste antene emit în limitele impuse prin legislaţie“, spune Liviu Popescu, preşedintele Asociaţiei Operatorilor Mobili din România. Acesta a adăugat că în cazul în care ar muta antenele afară din oraş, urmările ar fi grave pentru populaţie.

„Mutarea lor pe dealurile din preajma municipiului ar lăsa oraşul fără semnal la telefoanele mobile din orice reţea”, subliniază Liviu Popescu. Cel mai avizat consilier local, specialist în fizică, Ion Benga, îl contrazice pe reprezentantul operatorilor mobili. „Deşi nu avem un studiu asupra nocivităţii, toată

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 4 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°