Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Polonezii nu exclud pista teroristă în accidentul de la Smolensk

Publicat in Romania Libera, joi 29 aprilie 2010 ·

Procurorii polonezi investighează patru cauze posibile ale accidentului aviatic din 10 aprilie de la Smolensk, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 96 de persoane, inclusiv preşedintele, luând în calcul şi "acţiunea unei terţe persoane", adică pista teroristă, scrie NewsIn.

Preşedintele Lech Kaczynski, soţia sa Maria şi alte 94 de persoane, între care numeroşi demnitari ai statului, au murit în accidentul petrecut în Rusia la 10 aprilie. Delegaţia mergea să comemoreze masacrul de la Katyn, în care peste 22.000 de ofiţeri polonezi luaţi prizonieri au fost executaţi din ordinul lui Stalin.

Anchetatorii au anunţat joi într-un comunicat că investighează dacă avionul Tupolev 154 s-a prăbuşit din cauza unei defecţiuni tehnice, a unei erori umane aparţinând echipajului, a unei erori din partea personalului de la sol sau dacă este vorba despre "acţiuni din partea unor părţi terţe". Această din urmă ipoteză comportă fie un act terorist, fie "sugestii sau presiuni asupra echipajului".

Presa a invocat adesea ipoteza unor presiuni la care ar fi fost supuşi piloţii din partea delegaţiei aflate la bord pentru a ateriza totuşi la Smolensk, în ciuda condiţiilor meteo dificile, de teamă să nu întîrzie la ceremoniile de la Katyn.

"Niciuna dintre probele strânse până în prezent nu confirmă" a patra ipoteză, dar "ar fi prematură excluderea ei în etapa actuală a anchetei", a precizat Parchetul într-un comunicat.

Procurorii au interogat 70 de martori până acum şi examinează cutiile negre ale avionului. Deocamdată nu există indicii ale unor probleme tehnice sau ale unei explozii. Până acum, partea rusă a efectuat două analize cu privire la prezenţa unor explozibili. Prima expertiză a fost realizată la 12 aprilie, când în carcasa aeronavei nu a fost depistată prezenţa unor explozibili. De asemenea, a fost efectuată şi o experiză balistică, fiind exclusă astfel şi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Percheziții DNA: Procurorii verifică modul în care s-au făcut anumite angajări la Primăria Iași

Mediafax acum 18 minute
Avocatul primarului Mihai Chirica a declarat că edilul nu are nicio calitate în acest dosar. „Urmează să facă primăria o informare de presă. După aceea vă voi putea da detalii. Ce vă pot confirma e că domnul primar nu are nicio calitate în acest dos

Autorităţile din Arad se aşteaptă ca unda de apă sărată provenită de la Salina Praid să ajungă în judeţ în cursul după-amiezii sau spre seară/ Prefect: Până acum, nu avem creşteri de salinitate în râul Mureş/ Recomandări pentru populaţie

News.ro acum o ora
Autorităţile arădene se aşteaptă ca unda de apă sărată provenită de la Salina Praid să ajungă în cursul după-amiezii sau serii şi în judeţul Arad, afirmă prefectul judeţului, Mihai Paşca. Acesta precizează că, până la acest moment, nu sunt creşteri

Situație de coșmar. Trei adulţi şi un copil au rămas blocaţi într-un lift care a căzut de la etajul 2 la subsol

Mediafax acum 18 minute
Potrivit ISU Timiş, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru deblocarea a patru persoane, trei adulţi şi un minor, blocaţi în lift, într-o clădire de pe Bd. Eroilor de la Tisa. La faţa locului au intervenit o autospecială de primă intervenţi

ANM: Cod galben de furtuni și vijelii în mai multe zone / Alertă de caniculă în sudul țării, inclusiv la București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis marți, 17 iunie, două alerte cod galben de caniculă, respectiv de vreme instabilă, valabile pe parcursul acestei zile în mai județe ale țării. Codul galben de caniculă intră în vigoare de la ora 12.00 și este valabil până disear

Israelul susţine că l-a eliminat pe noul şef de Stat Major al Iranului, la patru zile după uciderea predecesorului său

News.ro acum 18 minute
Pentru a doua oară în cinci zile, armata israeliană l-a eliminat pe şeful de Stat Major al Iranului, cel mai înalt comandant militar al regimului, a anunţat marţi pe X armata israeliană (IDF). „Ali Shadmani, cel mai înalt responsabil militar al Iran

Acord în coaliţie pe o nouă rotativă guvernamentală. Ilie Bolojan ar urma să fie desemnat premier miercuri. PSD preia şefia Guvernului în 2027. Social-democraţii vor 7 portofolii, printre care Transporturile şi Justiţia - surse

News.ro acum 36 minute
Preşedintele Nicuşor Dan şi liderii PSD, PNL, USR şi UDMR au ajuns la un acord pentru o nouă rotativă guvernamentală. Astfel, liberalul Ilie Bolojan ar urma să fie desemnat premier miercuri şi să conducă Guvernul până în 2027, când la Palatul Victor

VIDEO Atac aerian absolut masiv asupra Ucrainei, cu 440 de drone și 32 de rachete / Cel puțin 14 morți și zeci de răniți în Kiev / Zelenski: Ceea ce fac rușii este pur și simplu terorism

HotNews acum o ora
Rusia a desfășurat peste noapte un atac aerian masiv asupra Ucrainei, în care a folosit peste 440 de drone și 32 de rachete, a spus președintele Volodimir Zelenski, acuzând că ceea ce fac forțele Moscovei „sunt pur și simplu terorism”. Cel mai afect

Cod galben de caniculă în Capitală. Maximele vor ajunge la 34 de grade

Mediafax acum o ora
Potrivit meteorologilor, marţi, între orele 12.00 şi 21.00, vremea se va menţine călduroasă, cu disconfort termic în creştere astfel că indicele temperatură-umezeală (ITU) se va apropia de pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu înn

Colliers: Românii au cheltuit 6 miliarde de euro anul trecut pentru a lua masa în oraş, o sumă de peste 5 ori mai mare decât în urmă cu un deceniu

Ziarul Financiar acum 54 minute
România are al treilea cel mai rapid avans din lume în ceea ce priveşte cheltuielile pentru mesele în oraş, după Turkmenistan şi China, dintr-un eşantion de aproape 80 de ţări analizate din Europa, Asia şi America de Nord, potrivit datelor Oxford Ec

A fost scos la licitație tronsonul Moțca – Târgu Frumos din A8. A fost emis ordinul de începere a lucrărilor pentru lotul Ditrău-Grințieș

Ceahlaul acum 46 minute
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a lansat licitația pentru tronsonul 1 al Autostrăzii Unirii A8, între Târgu Neamț (Moțca) și Târgu Frumos, iar șase oferte au fost deja depuse. De remarcat este faptul că cel mai mare constructor din R

Vremea

București
acum

29°
mar.

17°/32°
mie.

18°/29°
joi

21°/32°
vin.

20°/25°
Iasi
acum

23°
mar.

17°/25°
mie.

14°/26°
joi

17°/29°
vin.

15°/21°
Constanta
acum

30°
mar.

19°/30°
mie.

19°/25°
joi

20°/26°
vin.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

15°/28°
mie.

14°/25°
joi

16°/27°
vin.

15°/20°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/31°
mie.

16°/31°
joi

18°/33°
vin.

19°/26°