Religie şi demografie

Puţine maxime sînt mai populare astăzi decît cea atribuită lui André Malraux (autorul ei a negat că ar fi spus-o în această formă) – „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc“. De obicei, cei care o citează se referă la o bruscă renaştere spirituală a umanităţii, undeva în viitorul foarte apropiat, provocată de un vid al credinţei şi al sensului vieţii în cel mai progresist secol de pînă acum. De fapt, Malraux (sau pseudo-Malraux) ar putea avea dreptate, dar într-un mod neaşteptat de prozaic, la nivel de cifre: credincioşii vor moşteni pămîntul pentru că demografia e de partea lor. Populaţia pămîntului este în continuă expansiune, dar în creştere se află doar segmentele strict religioase: musulmanii practicanţi, hispanicii şi africanii catolici, neo-protestanţii evanghelişti americani şi evreii ortodocşi. Raţiunea e capabilă să pună în mişcare colocvii ştiinţifice, dar nu face două parale cînd e vorba de urmaşi. Acesta e subiectul unei cărţi care face valuri în presa occidentală, Shall the Religious Inherit the Earth?, semnată de sociologul Eric Kaufmann şi apărută la Londra, Profile Books, în martie 2010.

Părinţi şi copii

Eric Kaufmann este lector în ştiinţe politice şi sociologie la University of London. Colaborator frecvent al revistei britanice Prospect, a oferit o avanpremieră a cărţii prin controversatul articol apărut în publicaţia amintită în 2006, sub titlul „Breeding for God“. A studiat vreme îndelungată tendinţele demografice mondiale şi legătura lor cu religiozitatea populaţiei. Concluzia: în vreme ce ateii, agnosticii şi secularii au maximum doi copii pe familie, o cifră sub nivelul de înlocuire al generaţiilor, credincioşii practicanţi prezintă o medie care începe de la cinci copii în sus, în funcţie de grupul religios respectiv. Mai mult: natalitatea lor creşte exponenţial fiindcă se căsătoresc f