Facultatea de Mecanică din cadrul Universităţii din Craiova a dat ieri startul Conferinţei Internaţionale de Inginerie Mecanică ICOME 2010. Cu acest prilej, profesorul şi omul de ştiinţă Marco Ceccarelli a primit titlul Doctor Honoris Causa.
Figură marcantă în cercetarea ştiinţifică internaţională, membru al unor societăţi ştiinţifice şi profesionale, editor sau recenzor la jurnale de prestigiu, Marco Ceccarelli s-a născut în 1958 la Roma. Aici a urmat cursurile Universităţii Sapienzia, pe care le-a absolvit în 1982, obţinând titlul de inginer mecanic, diploma cum laude. Şi-a continuat activitatea academică, fiind „visiting scholar“ la Standford University, SUA. În 1988 a obţinut titlul de doctor inginer în mecanică aplicată la Universitatea Sapienzia, Roma. În 1990 o obţinut o bursă CNR-NATO ca visiting profesor la Technical University din Valencia. De 20 de ani predă cursurile de „Organe de maşini şi mecanisme“, precum şi „Mecanica roboţilor“ la Şcoala de Inginerie a Universităţii din Cassino, Italia, instituţie în care exercita funcţia de director al Laboratorului de Roboţi şi Mecatronică. „Verificările Domniei sale acoperă domenii ca: teoria maşinilor şi mecanismelor şi mecanica roboţilor, proiectarea mecanică a manipulatoarelor, roboţi păşitori, mecanisme de prehensiune şi mâini robotizate, mecanisme de apucare, istoria şi teoria maşinilor şi mecanismelor. În mod particular, Domnia sa a elaborat abordări originale ale formulărilor algebrice pentru descrierea spaţiului de lucru şi sinteza manipulatoarelor cu cuple de rotaţie. Altă contribuţie relevantă poate fi recunoscută în proiectarea şi validarea experimentală a noilor aplicaţii pentru manipulatoarele paralele, dezvoltând în 1995 o modalitate nouă de proiectare, denumită CAPAMAN, ca un stimulator 3D pentru cutremure“, a menţionat prof. dr. ing. Nicolae Dumitru, decanul Facultăţii de Mecanică