Piaţa Titan, fostă Sălăjan, s-a remodernizat. Prima modernizare s-a petrecut acum cîţiva ani, cînd incinta a fost închisă, s-au montat uşi de termopan şi întregul loc a căpătat un aspect mai curat. Un fost locuitor al cartierului mi-a spus prin anii ’90 că a emigrat în Canada din mai multe motive, printre care şi acela că-şi doreşte să trăiască într-o ţară curată, că s-a săturat pînă peste cap de mersul la piaţă prin noroiul amestecat cu frunze de salată.
La prima modernizare, odată cu asanarea noroiului cu salată, s-a creat şi hala pentru carne şi brînză. Mai nou, uşile de termopan au fost înlocuite cu altele care au senzori şi se deschid automat. Cînd le vezi te simţi ca-n Elveţia. Hala de carne a fost la rîndul ei refăcută, tabla a fost înlocuită cu lemnul iar atmosfera a devenit şi mai prietenoasă, ca să nu spun iarăşi, elveţiană. S-a pierdut însă probabil ceva esenţial, şi anume producătorii care-şi desfăceau marfa direct acolo. Acum, în dosul tejghelelor par a fi angajaţii unor SRL-uri. Producătorii de brînză şi-au găsit însă rostul prin diverse alte spaţii adiacente pieţei. Nu ştiu dacă asta-i bine sau rău.
Piaţa nu are nici astăzi o parcare pe măsură, ceea ce dă ocazia poliţiştilor să dea amenzi (la fel ca acum 20 de ani) şi şoferilor să se ia la harţă. Auzind cîteva asemenea discuţii simţi că te întorci din Elveţia visurilor noastre, într-o ţară meridională plină de probleme şi de oameni cu sînge clocotitor.
Plecînd din piaţă, treci pe lîngă şirurile de bănci şi bancomate de pe Nicolae Grigorescu, Theodor Pallady şi Camil Ressu, care te pot duce cu gîndul la exotice paradisuri fiscale. Ajuns pe aleile dintre blocuri, constaţi încă o dată că pragurile de cauciuc, puse în urmă cu cîţiva ani pentru a-i descuraja pe vitezomanii din preajma şcolilor, şi-au cam încheiat termenul de viaţă. S-au desprins în cea mai mare parte şi zac aruncate pri