SCENA 1, TAKE 1
Visual: Copilul se joacă la consolă portabilă în amorsă, părintele în plan depărtat citeşte ziarul. Sunet de jocuri electronice.
Copilul: Tată… (se joacă, zgomote)
Tata: Da…
Copilul: A… lasă, l-am omorît.
Tata: Îhm!
Copilul: Tata…
Tata: Îhm
Copilul: Lasă, l-am omorît şi pe ăsta…
SCENA 2, TAKE 1
Visual: În maşină. Mama în faţă, copilul în spate. Mama vorbeşte la telefon.
Mama: Da, uite, trebuie să vorbeşti cu clientul, sînt prezentările alea de completat cu noul buget.
Copilul: Mama, mai e mult pînă ajungem?
Mama: Îhm, da, şi să treci şi cele două acţiuni, să le cuprinzi şi pe ele, că ştii că sînt pretenţioşi.
Copilul: Mama, mi-a zis Mihai că sînt băieţi care fumează la şcoală. Eu pot?
Mama: Da, şi să vorbeşti şi la contabilitate, trebuie să facturăm pe luna trecută.
SCENA 3, TAKE 1
Visual: Cadru larg, cina în bucătărie. Mama, tata şi copilul. Nu se aud decît lingurile în farfurie, nimeni nu vorbeşte. Lăsaţi aşa zece minute… sau cît vă lasă sufletul.
V-am dat trei scene de viaţă de familie. Sînt luate din scenarii de spoturi, însă pot la fel de bine să fie scoase din viaţă pentru că viaţa e multă şi lungă şi cuprinde multe scene plicticoase. Dar nu ea e subiectul aici, ci un studiu peste care am dat la serviciu, săptămîna trecută: 49% dintre copii petrec mai puţin de o oră în timpul săptămînii cu părinţii lor. Am stat şi-am făcut socoteala: luni am venit tîrziu, amîndoi dormeau. Marţi a trebuit să plec din Bucureşti un pic, i-am văzut miercuri, dar nu mult, pentru că l-am dus pe Mihai la dentist. Pe drum, el s-a jucat în spate, eu m-am gîndit la volan. Joi am luat un film şi ne-am uitat jumătate de oră pînă cînd ei au adormit. Vineri am ieşit într-adevăr cu toţii s-o luăm pe mami de la aeroport, cînd ei iar s-au jucat în spate, iar eu
