"Pe 1 mai vor fi proteste in toata tara, in resedintele de judet si in marile orase", a anuntat presedintele PSD Victor Ponta, care a declarat ca pe aceasta data, "tinand cont de situatia economica, nu e nimic de sarbatorit". "Eu ma voi afla la Lupeni, alaturi de oamenii din acea zona, o zona cunoscuta ca un pol al celor care au muncit si au avut curaj sa se bata cu puterea, indiferent cum se numea ea", a continuat liderul social-democrat.
"S-a uitat ca 1 mai in sec al XIX-lea nu a fost o zi de sarbatoare, ci una de lupta, chiar daca in ultimii ani a fost timp si de mici si de bere", a precizat Ponta, facand referire la petrecerile deja traditionale organizate pana acum de Marian Vanghelie. Social-democratul a precizat ca 1 mai nu apartine partidelor si "nici macar sindicatelor", ci este "ziua celor care traiesc din munca lor". Printre orasele in care PSD pregateste proteste si mitinguri impotriva Guvernului se numara Baia Mare, Brasov, Ploiesti, Targoviste, Targu-Jiu si Bistrita, a mai anuntat Victor Ponta.
Informatii cu privire la protestele pregatite de PSD au aparut de la inceputul lunii aprilie, iar surse au declarat pentru HotNews.ro ca liderii social-democrati au dat directiva interna liderilor locali pentru organizarea manifestarilor, fara ca, prealabil, sa ceara sprijinul sindicatelor. Reprezentantii CNSLR Fratia, cu care PSD are un acord de colaborare, au anuntat insa ca refuza sa iasa in strada si ca protocolul nu mai are valoare. Potrivit surselor citate, presedintele PSD Victor Ponta si secretarul general Liviu Dragnea ar fi fost criticati de vicepresedinti in sedinta de pe 26 aprilie a Biroului Politic, pe motiv ca nu au gestionat relatia cu sindicatele.
Aceleasi surse au sustinut ca, in cadrul Biroului Politic, s-a decis sa se organizeze manifestari de 1 mai. Pentru a mai spala din rusinea refuzului sindicatelor, act