Delegaţia Fondului Monetar Internaţional continuă inspecţiile la Bucureşti. Astăzi a fost rândul ministrului Muncii, Mihai Şeitan. Reprezentanţii FMI şi cei ai Ministerului Muncii au discutat aproape două ore. La discuţii, au participat şi reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), dar şi reprezentanţi ai Casei de Pensii.
Pentru a ieşi din criză, România are nevoie de o piaţă a muncii productivă şi flexibilă. Aceasta a fost recomandarea şeful delegaţiei FMI, Jeffrey Franks.
Totodată, acesta le-a sugerat celor de la Ministerul Muncii să aibă grijă ca termenele pentru legea unică a pensiilor şi cea a salarizării să fie respectate. Astfel, proiectul legii unice a pensiilor va trebui să fie aprobat în Parlament până la sfârşitul sesiunii parlamenatre.
Reprezentanţii FMI au recomandat ca modificările legii unice de salarizare în sistemul bugetar să fie făcută până în septembrie, şi să se aplice de la 1 ianuarie 2011.
Mâine, delegaţia FMI va merge la Ministerul Finanţelor, iar săptămâna viitoare se va întâlni cu sindicatele şi reprezentanţii patronatelor.
Sursa: realitatea.net Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Delegaţia Fondului Monetar Internaţional continuă inspecţiile la Bucureşti. Astăzi a fost rândul ministrului Muncii, Mihai Şeitan. Reprezentanţii FMI şi cei ai Ministerului Muncii au discutat aproape două ore. La discuţii, au participat şi reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), dar şi reprezentanţi ai Casei de Pensii.
Pentru a ieşi din criză, România are nevoie de o piaţă a muncii pro