Strategia pe care vrea să o adopte real,- este să îşi continue planul de expansiune prin investiţii în noi magazine de circa 80 de milioane de euro anual, în două-trei unităţi, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Michel Lamoot, director general real,- Hypermarket România. Până în prezent, compania a investit 555 milioane euro în cele 25 de unităţi pe care le deţine la nivel naţional. Anul trecut investiţia totală în noile magazine deschise în ţară s-a ridicat la 98 de milioane de euro. Compania intenţionează să îşi extindă şi portofoliul de mărci proprii, de la circa 2.000 pe care le are în prezent.
Astăzi real,- deschide un nou hypermarket, pe bulevardul Theodor Pallady din Bucureşti, cel mai mare magazin al reţelei din România, cu o valoare investiţională de 22,8 milioane de euro şi are o suprafaţă de 14.000 mp, dintre care 9.713 mp sunt destinaţi spaţiului de vânzare. Magazinul, al patrulea din Bucureşti şi al 25-lea la nivel naţional, are o suprafaţă construită de 14.000 metri pătraţi, din care 9.700 de metri pătraţi sunt destinaţi spaţiului de vânzare.
Hipermarketul va comercializa peste 60.000 de produse alimentare şi nealimentare şi va avea 48 de case de marcat. De asemenea, în faţa centrului se va deschide o galerie comercială cu o suprafaţă de 10.800 de metri pătraţi unde se vor regăsi magazine specializate de îmbrăcăminte şi încălţăminte.
Magazinul real,- face parte dintr-un complex comercial care se desfăşoară pe o suprafaţă de 150.000 de metri pătraţi şi care va mai include o unitate Metro, un magazin de bricolaj Obi, o galerie comercială, parcări subterane şi supraterane, spaţii verzi şi zonă pietonală.
Platforma va cuprinde şi noile sedii centrale ale real,- şi Metro.
În 2009, Real,- Hipermarket România a înregistrat vânzări de 671 milioane euro, fără TVA, în creştere cu 5,2% faţă de anul precedent.
@N