Bergenbier a intrat în România în anii ’90, ca un brand promotor al sporturilor extreme, de munte. Primele instalaţii de bungee-jumping din România au fost aduse de Bergenbier. A fost un exemplu clar al stilului multinaţionalelor de comunicare „aspiraţională“, tipică acelor ani, denotînd o anumită forţă culturală, de a impune mode şi trenduri; precum şi o anumită atitudine patronalistă faţă de obiceiurile de consum ale publicului-gazdă. În cazul de faţă, pentru că românul simplu băutor de bere nu înţelegea ce e cu „elasticu-ăla legat de brîu cu care te arunci în prăpastie“ care apărea în reclamă, marketerii de la Bergenbier au preferat să introducă saltul cu coarda elastică pe piaţa – virgină în acea vreme – sporturilor extreme din România, decît să adapteze mesajul campaniei la moravurile pămîntului. Era doar o etapă a unei strategii mai ample. Astăzi, după circa 15 ani de Bergenbier în România, se poate spune că „berea prietenilor“ este unul dintre cele mai bine împămîntenite branduri alogene. Bineînţeles, temeiul rezidă în caracteristicile produsului: studiile de gust au demonstrat că Bergenbier e genul de bere săţioasă, „corpolentă“, favorizată în mod tradiţional de români (aproximînd poate cel mai bine idealul acestora de „pîine lichidă“).

Comunicarea comercială s-a dovedit cel puţin pe măsură. În acest adevărat love story dintre Bergenbier şi publicul românesc, un maximum de apropiere l-a constituit perioada în care brandul galben-auriu a susţinut fotbalul românesc, la nivel de naţională... A fost o alegere aparent providenţială (dacă e să judecăm după culoarea tricourilor, asortată cu galbenul heraldic al brandului), prestigioasă, dar şi riscantă, avînd în vedere performanţele nu tocmai „de aur“ ale tinerei generaţii de tricolori. Dar cum, de fiecare dată, totul se termină cu o băută amicală, platforma prieteniei complezente şi atotconfidente s-a do