Democrat-liberalul Dorel Onaca a fost numit ieri, prin ordin al ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, membru în Consiliul de Administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.
Dorel Constantin Onaca este consilier al ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, fiind singurul constănţean membru în Guvernul Boc. „Experienţa mea în cadrul Comisiei Economice a Senatului, timp de opt ani, a făcut în aşa fel încât să fiu numit în Consiliul de Administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, pentru a întări echipa", ne-a declarat Dorel Onaca. De pe această poziţie, democrat-liberalul se va implica în toate proiectele derulate de ANL, printre care se numără şi Programul „Renaşterea satului românesc" - 10 case pentru specialişti, prin care se vor construi în comunităţile rurale peste 25.000 de locuinţe. Un alt program derulat de ANL în care Dorel Onaca se va implica, după cum a precizat, este şi cel privind construirea unui număr de 80.000-100.000 de locuinţe cu caracter social, în perioada 2010-2012.
În calitate de consilier al ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Dorel Onaca va susţine programul privind dezvoltarea litoralului românesc şi prin dialogul cu reprezentanţii autorităţilor locale. „Primarii Constanţei, indiferent de apartenenţa lor politică, să vină cu încredere şi să-mi prezinte programele lor. Vor avea în mine un susţinător indiferent de partidul din care fac parte", a precizat Dorel Onaca, adăugând că toţi primarii constănţeni îl vor avea ca aliat în cadrul ministerului pe care îl reprezintă. „Voi fi deschis total dialogului cu primarii, voi urmări şi voi susţine toate proiectele lor", a conchis democrat-liberalul. Democrat-liberalul Dorel Onaca a fost numit ieri, prin ordin al ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, membru în Consiliul de Administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţ