În cazul unei victorii, astăzi, cu HCM Baia Mare, echipa clujeană de handbal feminin va juca, în premieră, în Liga Campionilor
Puţină lume credea că, după ce a scăpat de retrogradare în penultima etapă a sezonului trecut, echipa de handbal feminin „U" Jolidon Cluj se va afla la doar 60 de minute de o participare în Liga Campionilor. După o vară în care au venit doar trei jucătoare şi cu cea mai bună handbalistă a ultimilor ani, Mihaela Ani-Senocico, care a luat o pauză pentru a naşte, nimic nu anticipa un sezon foarte bun. Şi totuşi, cu trei etape înainte de finalul său, „U" Jolidon se află în postura de a deveni, în premieră, vicecampioana României. Acest lucru înseamnă participarea, pentru început, în preliminariile Ligii Campionilor, apoi ar putea să le ţină companie celor de la Oltchim Râmnicu Vâlcea în grupele celei mai importante competiţii intercluburi din handbalul mondial.
Victorie pentru Ligă
„Studentele" vor întâlni, astăzi, ocupanta locului trei în clasament, HCM Baia Mare, în Sala Sporturilor „Horia Demian", iar o victorie le-ar duce la cel puţin patru puncte de HCM Roman, cea care ar putea face rocada cu baimărencele în clasament, avantaj suficient pentru o clasare pe locul doi la final. „Va fi un meci foarte greu, pentru că şi Baia Mare vrea să câştige. Noi însă avem mare nevoie de victorie pentru a ne consolida locul doi, iar evoluţiile din ultimele meciuri, precum şi valoarea lotului ne fac să credem că avem prima şansă şi că putem câştiga", a declarat directorul sportiv al clujencelor, Cosmin Sălăjan. La meciul care va începe la ora 16.00. va reveni în tabăra gazdelor Simona Vintilă, iar la maramureşence va reintra în ritm normal şi Camelia Balint, venită după cinci luni de absenţă.
Bani de la judeţ
Consiliul Judeţean Maramureş a alocat 2.400.000 de lei cluburilor de sport din judeţ, iar HCM B