Audienţa ambasadorului României Aurelian Neagu la Ministerul Afacerilor Externe din Singapore
Ambasadorul României în Japonia, acreditat şi în Singapore, Aurelian Neagu, a reiterat astăzi, în cadrul audienţei la Ministerul Afacerilor Externe din Singapore, angajamentul României de a sprijini soluţionarea în conformitate cu legislaţia aplicabilă şi cât mai rapidă a cazului domnului Silviu Ionescu, cercetat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului şi fals în declaraţii. Având în vedere faptele imputate domnului Ionescu de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministrul Afacerilor Externe a luat decizia suspendării raporturilor de muncă, în conformitate cu prevederile art. 60 din Legea 269/ 2003 (Statutul Corpului diplomatic şi consular al României).
Ambasadorul Aurelian Neagu a subliniat că autorităţile române doresc respectarea întru totul a legii şi a procedurilor legale pentru astfel de situaţii. În acest sens, ambasadorul a menţionat că sunt în curs de perfectare formalităţile interne necesare deplasării echipei de specialitate la Singapore pentru elucidarea aspectelor legate de desfăşurarea anchetei. În context, partea singaporeză a reiterat aprecierea faţă de atitudinea corectă a autorităţilor române în acest caz.
Autorităţile singaporeze au informat partea română că ambasadorul Singapore la Bruxelles, Anil Kumar Nayar, a fost împuternicit să contacteze instituţiile abilitate din România, pentru a discuta despre demararea lucrărilor comisiei rogatorii. Totodată, partea singaporeză va angaja un avocat pentru a facilita comunicarea cu sistemul legal din România.
În ceea ce priveşte imunitatea diplomatică a domnului Silviu Ionescu, ambasadorul României Aurelian Neagu a arătat că este aplicabilă imuni