Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasile Turcu cere insolvenţa lui Dinamo: "Îi bag în faliment!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 29 aprilie 2010 · ·

Vasile Turcu a acţionat ieri clubul Dinamo în instanţă, cerînd insolvenţa acestuia, dar şi nelicenţierea pentru sezonul următor

În Ştefan cel Mare e război total. Vasile Turcu şi-a cerut banii investiţi la Dinamo, însă susţine că pînă acum n-a primit nici un răspuns. "Nici măcar n-a fost chemat la negocieri, aşa că a decis să-i dea în judecată!", a spus unul dintre apropiaţii lui Turcu.

"Dacă Dinamo nu plăteşte datoriile, e simplu, intervin insolvenţa şi Legea falimentului, iar echipa nu va mai primi licenţa. Domnul Badea are soluţii din moment ce m-a îndepărtat. Eu n-am de ce să fiu îngrijorat, cei care au să-mi dea bani trebuie să fie!", a comentat ieri Turcu.

"Întîi să se retragă, apoi să ceară falimentul!"

Ieri, avocaţii fostului vicepreşedinte dinamovist au depus în instanţă actele prin care cer falimentul clubului din Ştefan cel Mare, dar şi nelicenţierea pentru sezonul următor! "Avem o solicitare de rambursare a creditelor domnului Turcu pentru care îi vom face o propunere. Nu avem nici cea mai mică intenţie să nu-i returnăm creditarea! În criteriile de licenţiere nu intră şi creditele angajate de către club", a spus Nicolae Badea.

În legătură cu falimentul, Badea a precizat: "Domnul Turcu trebuie să clarifice şi statutul pe care îl invocă. Să se retragă din acţionariat şi apoi să ceară falimentul clubului! Să nu omită şi statutul de acţionar pe care încă îl are. În cazul în care toţi acţionarii creditori ar solicita insolvenţa sau falimentul, vor fi în situaţia de a participa la masa credală care se creează prin faliment".

1,8 milioane de euro susţin acţionarii că are de primit Vasile Turcu, ultima creditare fiind în octombrie 2008, însă acesta spune că trebuie să încaseze dublu

"Nu m-au mai vrut la club şi au să-mi dea bani. Următoarea etapă e falimentul, ce să le fac? I-am p

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 53 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 3 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°