Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nati Meir a primit mandat de arestare la Galaţi

Publicat in Adevarul, joi 29 aprilie 2010 ·

Tribunalul Galaţi a emis un mandat de arestare pentru 30 de zile pentru traffic de influenţă, pe numele fostului deputat şi candidat la preşedinţie.Controversatul personaj este acuzat că a oferit 50.000 de euro pentru a interveni pe lângă judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea judecării în libertate a unei femei acuzate de înşelăciune.

Nati şi Or Meir, tată şi fiu, au primit mandate de arestare preventivă pentru corupţie, la Tribunalul Galaţi, în decurs de doar o săptămână.

Or Meir a ajuns în arest după ce a fost prins în flagrant primind o tranşă de 20.000 de euro din cei 115.000 de euro ceruţi de tatăl său pentru a interveni pe lângă judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Nati Meir i-a promis unei gălăţence aflată în arest, că îi va obţine judecarea în libertate.

„Prima faptă constă în pretinderea sumei de 50.000 de euro de la martora denunţătoare Crăiţă Georgeta, care este trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu scopul de a determina judecători de la Înalta Curte deCcasaţie şi Justiţie să revoce măsura arestării preventive dispusă faţă de făptuitoare, astfel încât aceasta să fie judecată în stare de libertate", a declarat preşedintele Tribunalului Galaţi, judecătoarea Carmen Sandu.

Şi asta nu e tot. Nati Meir a promis şi altor patru persoane inculpate în acelaşi dosar în care este judecată Georgeta Crăiţă că poate influenţa judecătorii pentru a obţine pedepse cu suspendarea executării.

A „turnat" şi un avocat

Iulian Roşca şi Jamal Crăiţă ar fi fost „norocoşii" beneficiari ai unor pedepse cu suspendare, cu toate că au fost trimişi în judecată pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, iar la prima instanţă, au fost condamnaţi la pedepse grele.

Georgeta Crăiţă, Alexandru Nicu şi Gheorghe Dan Valentin urma să fie judecaţi în libert

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 7 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 5 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°