Curte de şcoală sau grădiniţă - copii şi câini. Spital - pacienţi şi câini. Terasă - clienţi şi câini. Piaţă - cumpărători şi câini. Regală - trecători şi câini. Biserică - credincioşi şi câini. Containere - cerşetori şi câini. Câini, câini, câini. Oriunde ai merge în oraşul acesta, inevitabil dai peste câini.
Sunt din ce în ce mai mulţi, sunt din ce în ce mai gălăgioşi şi, parcă, tot mai agresivi. Au pus stăpânire pe tot şi, indiferent ce vor spune iubitorii de animale, ceea ce se întîmplă este inadmisibil.
Deşi în campania electorală actualul primar al urbei a prezentat problema câinilor comunitari ca una dintre priorităţi, iată, mâine poimâine se împlinesc doi ani de când a preluat funcţia şi lucrurile, nu numai că nu s-au îndreptat, ci, mai rău, par scăpate complet de sub control. Spunea cineva, "Câinii comunitari or să-l coste Primăria pe Simionescu", şi aşa va fi dacă nici măcar în al 13-lea ceas nu va lua măsuri. Recunosc, nu îi este uşor să găsească soluţii care să mulţumească pe toată lumea, dar, odată şi odată tot va trebui să facă ceva. Chiar şi cu riscul că una din tabere va fi dezamăgită. Pentru că, e clar, brăilenii sunt înregimentaţi în două tabere distincte: neiubitori şi iubitori de animale - deşi, din punctul meu de vedere nu acesta ar fi termenul corect pentru apărătorii maidanezilor. Dacă i-ar iubi în adevăratul sens al cuvântului i-ar vedea şi cum se chinuie. I-ar vedea că mulţi sunt sleiţi de puteri, râioşi, curge blana de pe ei, plini de răni dobândite în luptele cu alţi câini cărora le-au încălcat teritoriul. Ce fel de iubitor de animale poţi fi dacă gândeşti că a lăsa pe stradă un câine în asemenea stare şi a-i arunca atunci când ai prin casă un blid de mâncare e un gest de omenie?! Pentru că cei mai mulţi dintre ei, practic, atât fac.
E ca şi cum ai lăsa un om bătrân şi bolnav să se adăpostească sub scara de
