Sportul românesc se află pe marginea prăpastiei, iar acest lucru nu este ilustrat cel mai bine de rezultatele din ce în ce mai răzleţe şi mai puţin răsunătoare, ci de starea deplorabilă în care se prezintă sectorul juvenil. Ştiam că există sporturi „scumpe", cum ar fi tenisul de câmp, unde părinţii sunt obligaţi să pompeze milioane şi milioane de lei pentru a susţine ideea unui copil sănătos care face sport; ştiam că la fotbal se intră în echipe pe bani şi pile, iar copiii sunt titulari sau nu în funcţie de plicurile de bani pe care le primesc unii antrenori; ştiam de condiţiile îngrozitoare în care se antrenează unele micuţe gimnaste, iarna la 10-12 grade, vara la 38-40, pe aparate vechi din anii '70; ştiam că sunt grupe de copii sau juniori, la hochei, care au antrenamente la 6 dimineaţa pentru că altfel nu mai au loc să intre pe gheaţă din cauza echipelor de seniori; ştiam că, la polul opus, se face nataţie la 11-12 noaptea pentru că altfel bazinele sunt ori închiriate pentru public, ori ocupate de diverse loturi... Dar toate acestea făceau parte din cotidian.

Zilele trecute am aflat însă încă un paradox al sportului românesc. Un pugilist de 18 ani a mers la Campionatul Mondial de tineret pe banii lui. Sau, mă rog, ai clubului la care este legitimat! Face parte din delegaţia oficială a României, pe maioul lui scrie România, dacă va lua aurul, va cânta imnul României, dar el e acolo pe banii lui.

În ritmul ăsta, e clar de ce sportul românesc se scufundă pe zi ce trece. Nu avem săli, bazine, stadioane, nici bani şi nici minte (sau bunăvoinţă) să facem proiecte pentru a primi finanţări europene, dar încă ne credem mari şi tari şi avem pretenţia ca „lumea bună" a sportului mondial să ţină cont de noi. Din păcate, au trecut vremurile acelea, dar unii nu vor să înţeleagă că, în sport, coborâm încet, dar sigur, în lumea a treia. Sportul românesc se află pe mar