Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lustraţia zguduie lumea clujeană universitară

Publicat in Adevarul, vineri 30 aprilie 2010 ·

Rectorul UBB, Andrei Marga, şi rectorul UTCN, Radu Munteanu, sunt câţiva profesori de top dintre cei vizaţi de Legea lustraţiei

Legea lustraţiei, care va fi adoptată în curând, nu prevede că toţi îşi vor pierde funcţiile, însă în următorii cinci ani nu vor putea ocupa posturi publice în Guvern sau în structurile locale.

Citiţi şi:

Ponta nu vrea lustraţie

Vasile Dâncu: "Nu cred că Victor Ponta va face greşeala de a respinge lustraţia"

Mulţi dintre clujenii care au activat în cadrul PCR provin din mediul universitar. De asemenea, după Revoluţie, cei mai influenţi oameni politici clujeni au provenit, tot din mediul universitar.

Andrei Marga, rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai“ (UBB), este vizat de Legea Lustraţiei întrucât a condus Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România mai întâi pe universitate, în 1971, iar din anul 1972 pe întreg centrul universitar Cluj. După Revoluţie, Marga a deţinut postul de ministru al Educaţiei, în mandatul Convenţiei Democrate şi, în prezent, face parte dintre favoriţii PNL pentru aceeaşi funcţie. Adoptarea Legii Lustraţiei l-ar împiedica pe Marga să obţină şefia Ministerului, dar şi orice fel de funcţie de consilier în cadrul Guvernului. Rectorul UBB nu a dorit să comenteze acest proiect de lege.

„Prostiile nu mă interesează”

Şi Ioan Rus este vizat de lege, deoarece a deţinut calitatea de şef al Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România (UASCR) pe centrul universitar Cluj în anii 80. După Revoluţie, el a fost vicepreşedinte în PSD, de unde a şi primit demnitatea de ministru de Interne. Sursele noastre susţin că, în acea perioadă, Emil Boc îi era subordonat, din calitatea de şef al studenţilor de la Facultatea de Filosofie a UBB. Boc a susţinut că nu este vizat de Legea lustraţiei, întrucât nu a fost plătit pentru postul pe care îl avea. Ioan Rus a refuzat să ne de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 4 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 7 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 6 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum o ora
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 9 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 10 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Vremea

București
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

15°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°