Când IPS Bartolomeu a fost ”desconspirat” ca posibil turnător al Securității de către CNSAS m-am abținut în a scrie ceva pe marginea subiectului. M-au deranjat atunci contextul și interpretarea prin care s-a ajuns la această concluzie (”argumentele” erau două acte, pe care IPS Bartolomeu le amintește în ”Memorii…” ca fiind ”declarații”, iar CNSAS le cataloghează drept ”note informative” – diferențele sunt enorme, toți foștii deținuți au fost obligați să dea declarații, fără ca acestea să fie în mod necesar și delațiuni – iar IPS Bartolomeu vorbește de declarații olografe, în timp ce CNSAS prezintă notele informative ca fiind bătute la mașina de scris: cum ar veni acuzațiile CNSAS se bazau pe modul în care Securitatea a catalogat acele declarații).

Acum aflu că și Adrian Marino ar fi fost turnător. Și din nou această acuzație vine într-un context în care recent apăruta ”Viața unui om singur” a clătinat ierarhiile elitei autohtone. Iar dacă Marino deranjează prin etichetele puse (în special) asupra valorii operelor celor analizați (fără a-i menaja însă nici în privința comportamentului social și moral al activității lor), CNSAS livrează documente care atacă dreptul lui Adrian Marino de a face astfel de valorizări.

Ei bine, fie că a turnat, fie că nu a făcut-o, Adrian Marino are tot dreptul, conferit de anvergura lui intelectuală, să pună concluzii și să dea verdicte. Interpretarea și critica operei lui Adrian Marino nu se pot face prin prisma eventualelor lui delațiuni. Dacă s-ar ajunge aici, am putea spune că Securitatea și-a dus misiunea la bun sfârșit.

Că IPS Bartolomeu ori Marino sunt sau nu martiri ori dacă ”au călcat strâmb” e cu totul altă discuție. Care sunt limitele rezistenței umane le pot stabili doar cei care au trecut prin anchetele și pușcăriile comuniste. În urma celor doi (și ai altora) rămân însă lucruri, cărți, acțiuni, idei. În ur