Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Provizioanele pentru creditele neperformante au limitat profitul TLV la 16 mil. lei

Publicat in Curierul, vineri 30 aprilie 2010 ·

Volumul împrumuturilor neperformante a urcat la 5,64% din portofoliul de credite

În aceste condiţii, provizioanele au fost majorate în T1 la 937 mil. lei, faţă de 752 mil. lei la finele

anului trecut

Profitul astfel rămâne scăzut, raportat la activele de 19,29 mld. lei ale băncii

Banca Transilvania (TLV) a înregistrat în primul trimestru un profit net de 16,01 mil. lei, de 15,7 ori mai mare faţă de rezultatul din perioada similară a anului precedent, însă această creştere este mai degrabă un rezultat al efectului de bază, câştigul companiei fiind scăzut comparativ cu activele de 19,29 mld. lei ale băncii. Acestea s-au redus, de asemenea, cu 1%, faţă de sfârşitul lui 2009, când se cifrau la 19,47 mld. lei. Calculate în moneda euro, activele din primul trimestru au crescut cu 2,3% faţă de decembrie 2009, fiind în valoare de 4,71 mil. euro, se arată în raportul trimestrial al băncii trimis ieri Bursei de Valori Bucureşti, citat de Mediafax.

Profitabilitatea băncii a fost lovită de creşterea ponderii creditelor neperformante în primul trimestru din 2010 cu aproximativ un punct procentual, acestea atingând 5,64% din totalul portofoliului de credite ale băncii, respectiv 702 mil. lei. În aceste condiţii, banca a fost nevoită să provizioneze, în primele trei luni ale anului, provizioanele majorându-se cu 25%, până la 937 mil. lei, faţă de 752 mil. lei, la finele anului trecut.

Volumul total al creditelor băncii era la finele lunii martie de 12,44 mld. lei, din care 59,69% reprezintă împrumuturile pentru companii, iar 40,31% sunt pentru persoane fizice. Instituţia estimează că până la sfârşitul lui 2010 provizioanele pentru credite se vor cifra la 1,34 mld. lei.

Veniturile au crescut cu 47%

Profitul înainte de provizionare s-a majorat în primele trei luni de 2,3 ori faţă de primul trimestru al anului tre

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Primăria Constanța Cod galben de ploi, descărcări electrice și vânt puternic în Dobrogea!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie informează că, în intervalul 17 iulie, ora 12:00 - 18 iulie, ora 03:00, județul Constanța se va afla sub cod galben de instabilitate atmosferică. În intervalul menționat, în Dobrogea, vor fi perioade cu instab

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 4 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Legea care permite Guvernului să emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, promulgată de Nicușor Dan. Pe ce domenii poate interveni executivul

HotNews acum 10 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a anunțat joi Administrația Prezidențială. Mai exact, legea stabilește domeniile în care Guvernul

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 4 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum o ora
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

Un fost medaliat olimpic a murit după ce a fost lovit de fulger, în timpul unei excursii

HotNews acum 10 minute
Norevgianul Audun Groenvold, medaliat olimpic cu bronz la JO 2010 de la Vancouver, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia, potrivit CNN. „Cu mare tristeţe am primit vestea decesului

E „ziua Justin” la Electric Castle!

HotNews acum 52 minute
Prima ploaie, primele 35.000 de fotografii la panou, la literele EC de lângă castel sau, de anul acesta, și „la rață”, primele recorduri de pași de dans pentru fiecare participant – Electric Castle a început în ritmuri rock, techno și house! Astăzi,

Un bărbat a murit după ce a căzut de la înălțime în timp ce lucra într-o hală din Timișoara

Press Alert acum 55 minute
Foto: Arhivă Incident tragic, astăzi, la Timișoara. Un bărbat în vârstă de doar 33 de ani a murit după ce a căzut de la înălțime, într-o hală de pe calea Stan Vidrighin. „La data de 17 iulie, în jurul orei 09:59, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoar

Vremea

București
acum

27°
joi

19°/32°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°