De câţiva ani, auzim aceleaşi atenţionări ale medicilor, aceeaşi concluzie a autorităţilor mondiale în domeniul sănătăţii: bolile cardiovasculare sunt şi vor fi cel mai mare ucigaş al lumii moderne.
Cunoaşterea riscului salvează vieţi
Pe măsură ce trec anii, statisticile cu privire la prevalenţa bolilor cardiovasculare şi la mortalitatea cauzată de aceste afecţiuni în lume şi, implicit şi în România, sunt tot mai îngrijorătoare.
Aceste boli rămân cauza principală de deces în Europa, România situându-se pe locul al patrulea în topul celor mai afectate ţări din lume, după Rusia, Bulgaria şi Ungaria.
Dacă în 2008 mureau anual peste 17 milioane de oameni în întreaga lume din cauza afecţiunilor inimii şi vaselor de sânge, estimările pentru anul 2020 arată că acest număr ar putea creşte până la 20-24 de milioane de decese pe an.
Bolile coronariene, principala cauză
Cele mai periculoase afecţiuni cardiovasculare, după numărul de decese pe care le provoacă anual, sunt bolile coronariene. Acestea apar atunci când vasele de sânge care alimentează inima se îngustează, se întăresc şi, în cele mai grave cazuri, se blochează din cauza acumulării de grăsimi pe pereţii arterelor.
În termeni medicali, aceste depozite de grăsimi poartă numele de plăci de aterom, iar afecţiunea cauzată de ele este cunoscută drept ateroscleroză.
Atunci când depunerile de pe pereţii vaselor acoperă aproximativ 50% din diametrul acestora, apar simptomele anginei, iar când se blochează complet determină infarctul miocardic sau accidentul vascular cerebral.
Tot mai frecvente la tineri
Deşi bolile cardiovasculare afectează în cea mai mare măsură persoanele trecute de 50 de ani, în prezent nu mai este un lucru neobişnuit ca şi tinerii de 25-30 de ani să manifeste simptome ale acestora din cauza stilulu