- Diverse - nr. 537 / 30 Aprilie, 2010 Desi nu avem nimic scris, fiind cunoscut mai mult din relatarile lui Xenofon, Aristotel, Aristofan, filosoful grec Socrate a lasat civilizatiei un nou tip de filozofie, gandirea socratica graviteaza in jurul cunoasterii de sine. Neinteles de conationalii lui, Socrate a fost condamnat la moarte, chipurile, pentru coruperea tineretului atenian. Ca toti oamenii de exceptie, a fost contestat de foarte multi si adulat de revoltator de putini. In ciuda contestatarilor, ca o regula generala, la ani lumina cerebral de cel contestat, Socrate a influentat filozofia universala, de la Platon pana la Kierkegaard. I se atribuie lui Socrate expresia "Toate faptele rele comise, sau la care se dedau oamenii, sunt generate de ignoranta", asta, in ciuda faptului ca Mend Zi, filozof chinez, adept al Confucianismului, sustine ca bunatatea (shan) exista in fiecare din noi, indiferent de faptele antisociale la care multi ocupanti ai mapamondului se dedau cu o frecventa ingrijoratoare. Fiind preocupat de notiunea de bunatate, de bine, de iubire a aproapelui, si alte multe atribute pe cale de disparitie in relatiile sociale dintre locuitorii planetei, incerc sa-mi explic deciziile antipopulare luate de Pontifus Maximus si de trupele de commando din Partidul Democrat, pornite la atac, nu numai impotriva perceptelor pe care s-a construit America, dar impotriva populatiei americane. Instruiti ca de un atac masiv impotriva unui inamic periculos, demn de Attila The Hun, impotriva generalului roman Flavius Aetius, la indicatia comandantului suprem, cohorte si legiuni democratice au pornit la atac pentru implementarea prin forta a unui sistem de sanatate-asigurari sociale pe care nimeni nu-l doreste si nici nu si-l poate permite. Fara a se realiza consecintele devastatoare pentru partidul care l-a propulsat la Casa Alba, trecand peste vointa a peste 200 mili