Un fenomen larg desfăşurat în ultimii zece ani îl constituie faptul că numeroşi actori se manifestă în prezent nu numai prin mijloacele specifice care i-au format pentru arta lor scenică ci şi prin mijloacele dansului, în sensul cel mai extins al înţelesului acestui mod de exprimare, adică prin mijloacele de expresie izvorâte dintr-un corp în mişcare, care-şi ajunge sieşi pentru a spune tot ceea ce are de spus.

Exemplele sunt numeroase şi felurite. Actorul Marius Manole îşi pune în valoare şi capacitatea sa de expresie corporală, alături de cea actoricească în diferite piese de teatru, în timp ce actorul Istvan Teglas este cunoscut şi apreciat, în prezent, exclusiv în calitate de dansator, în coregrafiile unor artişti români ca Andreea Novac (Dance a Playful Body) sau Răzvan Mazilu (Urban Kiss), dar şi a unor creatori străini, precum Yoshiko Chuma (Poonarc ) - pentru ca de curând să îi vedem numele pe un afiş în calitate de coregraf. Acum câţiva ani, actorul încă în formare Ionuţ Stana se afirma pe sine, în cadrul laboratorului PerForming the Body, prin piesa coregrafică Ce poate corpul meu să facă, şi ceea ce făcea era de o deosebită sugestivitate plastică. In alte situaţii, un grup de actori, modelaţi de un coregraf, spuneau totul prin mişcarea propriilor corpuri. Dacă Miriam Răducanu are vechime într-un astfel de demers, în perioada asupra căreia ne-am aplecat acum Florin Fieroiu a performat în acest fel cu actori de la Teatrul „Nottara", în DaDaDans şi în Dansolitude, iar Vava Ştefănescu, cu actorii Teatrului „Tony Bulandra" din Târgovişte, în Visele călătorilor de pe Titanic. Şi exemplele alese sunt cele în care modalităţile de expresie nu s-au interferat cu teatrul, ci au fost exclusiv exprimare corpoală.

O formă aparte de artă scenică se practică la Teatrul Masca. O formă care le pretinde actorilor acestui teatru să fie în ega