Termenul de medicină personalizată a fost folosit pentru prima dată, în sensul cunoscut şi astăzi, în urmă cu peste 10 ani. [1] Până în prezent, nu exista o definiţie general acceptată pentru „medicina personalizată“, dar aproape toate variantele fac referire la „medicamentul potrivit pentru pacientul potrivit“. [2]
Medicina personalizată sugerează o abordare terapeutică orientată mai mult pe tratamentul individual decât pe cel al unor grupe de pacienţi, bazată pe unicitatea clinică, genetică, genomică a fiecărui individ. Acest tip de medicină poate fi definită şi ca „folosirea datelor genomice şi moleculare pentru o mai bună aplicare a tratamentului ţintit, pentru a facilita descoperirea şi testarea clinică de noi produşi, dar şi pentru a ajuta la determinarea predispoziţiei unei persoane la o anumită boală“. [3] (...) Din punctul de vedere al medicinii translaţionale, „medicina personalizată“ este definită ca: medicamentul corect pentru ţinta corectă, la pacientul potrivit şi în doza corectă. [4] În era „postgenom“, există o creştere a numărului de publicaţii referitoare la identificarea de factori sau profiluri ce pot prezice răspunsul pacientului la anumiţi agenţi terapeutici. Ceea ce este foarte important şi cu o utilitate clinică foarte mare este ca aceşti factori să poată indica riscul de tumoră reziduală şi să indice necesitatea unor tratamente adiţionale. [5] Testele folosite în medicina personalizată sunt împărţite în trei categorii, în funcţie de obiective: diagnostic diferenţial, farmacogenetica clasică, teste de predispoziţie genetică.
Integrarea ştiinţelor fundamentale, clinice, translaţionale poziţionează farmacologia clinică la intersecţia dintre pacient, laborator şi populaţie. [6] Farmacogenetica se referă la răspunsul genetic la medicaţie, apărută ca rezultat al variaţiei la nivelul genelor ce codifică metabolismul medica