O maşinuţă de jucărie a ajuns pe platforma unei autoutilitare, sperietoarea bucureştenilor pentru că ridică automobilele parcate neregulamentar
Nu e vorba de nici un trucaj. Poza este reală şi a fost surprinsă cu telefonul mobil de către unul dintre reporterii Gazetei în zona Pieţei Universităţii din Bucureşti. Părinţii pot sta liniştiţi pentru că maşinuţele copiilor lor nu sînt în pericol de a fi ridicate de către firmele specializate care se ocupă de autovehiculele parcate neregulamentar.
Povestea este haioasă. Cristi Boşoagă, şoferul autoutilitarei, se opreşte în drum către casă şi cumpără pentru băieţelul său o maşinuţă. E destul de mare şi, pentru că n-are loc în cabina lui, o pune în spate, în locul special destinat maşinilor ridicate. Bineînţeles imaginea rezultată este delicioasă, provocînd multe zîmbete pe traseul pe care a circulat.
Omul nu a avut probleme nici cu patronul său pentru că-şi terminase deja orele de program. "A primit şi acceptul meu, mai ales că este vorba de un copil", a declarat, amuzat, Viorel Brătescu, patronul societăţii.
O maşinuţă de jucărie a ajuns pe platforma unei autoutilitare, sperietoarea bucureştenilor pentru că ridică automobilele parcate neregulamentar
Nu e vorba de nici un trucaj. Poza este reală şi a fost surprinsă cu telefonul mobil de către unul dintre reporterii Gazetei în zona Pieţei Universităţii din Bucureşti. Părinţii pot sta liniştiţi pentru că maşinuţele copiilor lor nu sînt în pericol de a fi ridicate de către firmele specializate care se ocupă de autovehiculele parcate neregulamentar.
Povestea este haioasă. Cristi Boşoagă, şoferul autoutilitarei, se opreşte în drum către casă şi cumpără pentru băieţelul său o maşinuţă. E destul de mare şi, pentru că n-are loc în cabina lui, o pune în spate, în locul special destinat maşinilor