Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Primăria cumpără apartamenete cu o cameră, la preţul unor case de lux

Publicat in Adevarul, vineri 30 aprilie 2010 ·

Primăria Târgu-Mureş va accesa un credit de peste 6,6 milioane de euro pentru achiziţia a 90 de aparatemente. Deşi achiziţionate ca şi locuinţe sociale pentru cei cu probleme locative , dotările apartamentelor fac să fie incluse la categoria lux.

Primăria Târgu-Mureş se va îndatora cu peste 6,5 milioane de euro Băncii Comerciale Române , după ce consilierii locali au votat garantarea unor credite bancare, contractate pentru achiziţia a 90 de apartamente, cu una sau două camere, de la un dezvoltator imobiliar din oraş.

Citiţi şi:

A revenit schimbul de case

Prima casă, prima ţeapă cu zeci de tineri disperaţi: au dat banii, dar nu se pot muta

La un calcul simplu, rezultă că preţul plătit de municipalitate pentru un apartament se ridică la circa 75.000 de euro, sumă echivalentă cu preţul unei case de lux. „La peste 70 de mii de euro se poate achiziţiona de pe piaţa imobiliară, fie un apartament de lux cu trei sau chiar patru camere într-o zonă bună, fie o casă, dar nu chiar în centrul oraşului”, a precizat Simona Musgociu, expert imobiliar.

Locuinţe sociale...de lux

Din iulie 2009, de când s-a vorbit prima dată despre achiziţionarea apartamentelor, s-a mers pe ideea că acestea vor fi locuinţe sociale, pentru tineri sau pentru alte persoane cu probleme locative. În realitate, cele 90 de apartemente au dotări de invidiat chiar şi pentru cei mai înstăriţi mureşeni. Astfel, blocul este format din 54 de apartamente cu o cameră, 36 cu două camere, 53 de boxe pentru depozitare, spaţii comune şi spaţii tehnice, precum şi 75 de locuri de parcare subterane.

Fiecare apartament este finisat la cheie, teresele şi balcoanele sunt placate cu gresie de exterior rezistentă la interperii, camerele sunt placate cu parchet laminat iar băile, holurile şi bucătăriile cu gresie ceramică. Fiecare apartament este dotat cu cablu TV, Internet şi telef

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salvaţi Copiii: Vârsta la care copiii folosesc reţelele sociale a scăzut la 5 ani. Aproape jumătate dintre copii petrec peste şase ore pe zi în mediul digital/ Avertismentul experţilor

News.ro acum o ora
Organizaţia „Salvaţi Copiii” arată, într-un studiu, că vârsta la care copiii folosesc reţelele sociale a scăzut la 5 ani şi că aproape jumătate dintre copii petrec peste şase ore pe zi în mediul digital. Experţii avertizează asupra riscurilor determ

Seism extrem de puternic în Myanmar. Cutremurul a fost resimțit și în China

Ziua Constanta acum 3 ore
Un seism extrem de puternic s-a produs vineri în Myanmar, fiind resimțit până în China și producând panică și la Bangkok, capitala Thailandei vecine, transmit agențiile internaționale de presă. Conform Centrului german pentru Geoștiințe (GFZ), seism

Turcia: Schiorul olimpic Berkin Usta a murit la doar 24 de ani, într-un incendiu la un hotel

News.ro acum 3 ore
Schiorul olimpic Berkin Usta şi tatăl său au murit într-un incendiu la o staţiune de schi în Turcia, relatează The Guardian. Berkin, în vârstă de 24 de ani, şi tatăl său, Yahya, în vârstă de 57 de ani, au murit în urma unui incendiu izbucnit joi la

Ministrul Cseke Attila: Din aprilie, eliminăm taxele plătite de proprietari pentru extrasele de carte funciară / 3,5 milioane de extrase de carte funciară pentru informare, eliberate anul trecut

News.ro acum 3 ore
Ministerul Dezvoltării anunţă, vineri, că, din 7 aprilie, sunt eliminate taxele plătite de proprietari pentru extrasele de carte funciară, prevederile fiind cuprinse îăntr-un ordin am ministrului Cseke Attila care a fost transmis către Monitorul Ofi

Crin Antonescu critică CNA pentru „cenzura” aplicată lui Marius Tucă. „Așa apar extremiștii, așa se rupe societatea”

Adevarul acum 20 minute
CNA a hotărât miercuri, 26 martie, eliminarea de pe platforma YouTube a unui material video cu un comentariu al jurnalistului Marius Tucă, intitulat „Democrația a fost călcată în picioare”.

Data la care pensionarii români vor primi ajutorul de 400 de lei: „Taloanele au fost deja tipărite”

Libertatea acum o ora
Directorul Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a anunţat când vor primi pensionarii români ajutorul de 400 de lei, relatează Antena 3 CNN. În următoarea perioadă, pe lângă pensia cuvenită, milioane de oameni vor primi bani în plu

Mai mulți jurnalişti îi cer lui Vasile Bǎnescu demisia de onoare din CNA: „Un act de intimidare și de limitare a dezbaterii publice”

Gandul acum o ora
Mai mulți jurnaliști importanți din România au semnat – vineri, 28 martie 2025 – o scrisoare deschisă, cerându-i lui Vasile Bănescu demisia de onoare din calitatea de membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), după declarațiile publice

Liderul galeriei Rapid, anchetat pentru evaziune fiscală și delapidare. Sechestru pe bunuri de 850.000 de euro

Ziare.com acum 38 minute
Liderul galeriei echipei Rapid, Georgian Liviu Ungurean, este cercetat într-un dosar penal de evaziune fiscală și delapidare, a anunțat Poliția Capitalei, vineri, 28 martie. Anchetatorii au pus deja sechestru pe bunuri în valoare de aproximativ 850.

„Bruxellesul se pregătește pentru un război”. Viktor Orban critică strategia UE privind stocarea de provizii în caz de criză

HotNews acum 36 minute
Comisia Europeană se pregătește pentru un război care „îngrozește” oamenii, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban, referindu-se la propunerea europeană ca fiecare locuință să stocheze provizii pentru 72 de ore în cazul unor posibile crize,

Prim-ministrul Canadei spune că vechea relație cu SUA „s-a terminat”

HotNews acum 3 ore
Premierul canadian Mark Carney a declarat joi că „vechea relație” dintre Canada și Statele Unite „s-a terminat”, după anunțul președintelui american Donald Trump privind taxele vamale de 25% la importurile de mașini de la începutul lunii aprilie, re

Vremea

București
acum

13°
vin.

10°/13°
sâm.

9°/12°
dum.

9°/14°
lun.

10°/15°
Iasi
acum

16°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/10°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

13°
vin.

10°/13°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/12°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/10°
dum.

5°/15°
lun.

7°/10°
Timisoara
acum

14°
vin.

11°/14°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/15°
lun.

8°/11°