A citit cineva cartea lui Marino? Văd că iese Evenimentul cu mare subiect, iar Alin se miră (ştii un mare deţinut în anii 50 care să nu fi colaborat măcar pe hîrtie? sau e mai bine cu Paleologu, că e mai dandy?). Eu n-am avut nici o îndoială citindu-i tomul postum al lui Marino. Problema-i alta: ce relevanţă are?

Sub pretextul lansării în limba franceză, la Editura Gallimard, a cărţii sale „Hermeneutica lui Mircea Eliade”, Adrian Marino obţinuse prelungirea vizei pentru Franţa, apoi pentru RFG. Motivul real pentru care i s-a aprobat a fost însă altul: informatorul „Bratosin” trebuia să-l întâlnească şi să încerce influenţarea lui Mircea Eliade, în al cărui apartament din Paris era programat să stea pe perioada vizitei.

Păi cum adică “sub pretextul”? Chiar asta a făcut Marino, a scris o carte despre ME, publicată de Gallimard. Despre care scrie în memoriile publicate de Polirom că a fost compromisul vieţii sale, că i se pare o tîmpenie toată atitudinea lui Eliade faţă de Ceauşescu şi faţă de el însuşi. Chiar trebuia să scrie negru pe alb la CNSAS ca să înţelegem? Despre ce vorbim, de unde atîta mirare? Ca să nu mai vorbim că Eliade era mort după asta. Înnebunea să mai scrie cineva ceva, orice, despre el. Ceauşescu ţinea legătura prin mai mulţi emisari cu Eliade – Marino chiar se plînge că e a cinşpea roată la căruţă în toată afacerea asta. A se vedea rolul lui Adrian Păunescu.

Îmi pare rău pentru fosta colegă Mirela Corlăţan, dar aşa se întîmplă cînd te avînţi acolo unde nu înţelegi nimic. E, în schimb, un foarte util material pentru cei incriminaţi de Marino în memorii. Marino era turnător deci nu ne mai afectează cu nimic pe noi, oamenii intelectuali de o cinste desăvîrşită, cinstiţi şi proslăviţi în EVZ. O tîmpenie. Dacă tot vrei să înţelegi ceva din ce se poate întîmpla în viaţa unui om cu 8 ani de puşcărie şi şase ani de domiciliu forţat în Bă