Cu un imens umor involuntar, ca în bancul cu moldoveanul care a călcat într-un căcat, în Parlament se ticluieşte o lege a lustraţiei care nu mai are pe cine să lustreze. În acest caz, povestea cu mai bine mai tîrziu decît niciodată pune semnul egalităţii între mai tîrziu şi niciodată.
Nu va mai putea fi ales Ion Iliescu preşedinte cînd va intra legea în vigoare? Nu va mai putea fi ales oricum. Se pregăteşte teoretic lustrabilul Ion Cristoiu să intre în politică? Nu cred. Visează Adrian Păunescu să se întoarcă în Parlament? N-aş băga mîna în foc că nu, dar i-au cam dispărut susţinătorii. Băsescu, pe care l-ar lustra şi mîine Crin Antonescu şi Geoană, nu-şi găseşte loc printre pasibili.
Ce chichirez mai are, atunci, legea asta? Să facem liste cu lustrabili post-mortem şi să dezbatem dacă ar fi fost sau nu potrivit să li se aplice legea? CTPopescu s-a întrebat, contrafactual, dacă Marin Preda ar fi fost băgat la lustrabili, ca director al editurii Cartea Românească, în comunism. În aceeaşi oală cu autorul „Celui mai iubit dintre pămînteni”, despre care am scris ceva zilele, astea ar intra şi Marin Sorescu, pentru că a fost redactor-şef al revistei Ramuri în anii dictaturii, Ştefan Augustin Doinaş, ca redactor-şef al revistei Secolul 20, iar dacă ne mai întoarcem niţel în timp, lor li s-ar alătura, printre alţii, Mihail Sadoveanu şi G.Călinescu.
La pachet cu Legea lustraţiei ar trebui să intre în dezbaterea Parlamentului şi o lege pentru rescrierea lustrantă a istoriei recente a României. Aşa de-un amuzament, ca şi legea lustraţiei, a sosit momentul să-i eliminăm din funcţiile publice pe care le-au ocupat sub comunism pe „baronul roşu” Petru Groza, pe Gheorghiu-Dej şi, cu neprecupeţit ajutor parlamentar contemporan, pe Ceauşescu însuşi.
Cu un imens umor involuntar, ca în bancul cu moldoveanul care a călcat într-un căcat, în Parlament se ticl
