Şi mă întorc si zic: de ce, domnule, ai spus platitudini dacă te treziseşi la 3,38 si îţi veniseră nişte, cât de cât, idei ? Păi, pentru că n-am apucat.
Am păţit ca ăla, nu mai ştiu cine, care luase lecţii de box clasic ca să le facă faţă bătăuşilor din cartier şi, până să aplice ce învăţase, a fost bătut măr.
M.D. îmi scrie despre un psihiatru evreu, Victor Frankl, care a supravieţuit Holocaustului. După aceea, a publicat o carte. Spune că au rezistat cei care au ştiut să dea vieţii lor un sens. Al lui a fost acela de a-şi revedea soţia, de care fusese despărţit de cum intraseră în lagăr. A dorit s-o revadă şi a supravieţuit. Iar soţia lui fusese omorâtă în aceeaşi zi.
La Timişoara, T pierde o pereche de ochelari. La Bucureşti, Poliromul o anunţă că are să-i dea, pentru reeditarea unei traduceri, nişte bani, nu se ştie câţi. „Sper să-mi scot paguba", zice ea. Mă duc şi, fără să-i număr, îi aduc. Îi numără ea şi mă anunţă: „Am şi ieşit în câştig!" Oltenia, de!...
- Cât de bine arătaţi! -Dacă lenea conservă, nu mă mir.
Aseară, într-o emisiune culturală, un discurs desăvârşit. Elogiu adus unei personalităţi defuncte. Vorbele curg. Le sorb. T adoarme. Mi se închid şi mie ochii. Nu reuşesc, până spre dimineaţă, în somn, să-mi explic de ce. Fiindcă, deşi inspirat, discursul fusese ţinut de la un cap la altul în registrul sublim. Era ca şi când ţi s-ar fi dat să citeşti, timp de o oră, din Victor Hugo.
Când nu iau somnifer, somnul e frământat. Frecvent, coşmar. Azi-noapte, mai eram profesor. Uitam să mă duc la ore, nu-mi aduceam notiţele. Mă întrebam dacă mai am în normă cursul acela la care, văzând că nu-mi iese, nu m-am mai dus şi tot aştept consecinţele. Curios e că acel curs n-a existat şi totuşi îl port cu mine, la intervale, din vis în vis.
Deosebirea dintre o pros
